>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Înlocuitorul lui Florian Coldea, ANUNŢAT până la finalul lunii. SRI: În profil se încadrează şi femei


Propunerea pentru funcţia de prim-adjunct al directorului SRI va fi înaintată preşedintelui României până în bilanţul SRI care va avea loc pe 28 martie, în profilul înlocuitorului încadrându-se şi femei, a declarat purtătorul de cuvânt al SRI ca răspuns la solicitarea MEDIAFAX.
Întrebat despre viitorul prim-adjunct, purtătorul de cuvânt al SRI a declarat: "Directorul SRI, Eduard Hellvig, nu caută nişte nume de ofiţeri pentru această funcţie, ci persoane care se potrivesc unui profil dat de criterii foarte clare: viitorul prim-adjunct al SRI trebuie să aibă între 40 şi 50 de ani, experienţă relevantă în informativ-operativ, abilităţi importante de management, experienţă în colaborarea cu partenerii strategici instituţionali (interni şi externi), să împărtăşească valorile fundamentale ale SRI (integritate, profesionalism, patriotism, onoare). Acestui profil i se potrivesc mai multe persoane. Sunt şi femei care se încadrează în criteriile prezentate. Nu a fost vehiculat nici oficial şi nici pe surse niciun nume până acum. Vă asigur că până la momentul înaintării propunerii către preşedintele României, dl. Klaus Iohannis, numele care apar «pe surse» în spaţiul public sunt pure speculaţii. Vă confirm faptul că propunerea pentru prim-adjunctul directorului SRI va fi înaintată preşedintelui României până în bilanţul SRI care va avea loc pe 28 martie".
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a fost audiat săptămâna trecută în calitate de martor, în dosarul deschis de procurorii de la Parchetul General în urma dezvăluirilor făcute de fostul deputat Sebastian Ghiţă, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare. Florian Coldea a dat declaraţii în dosarul de abuz în serviciu deschis după ce Sebastian Ghiţă a difuzat o înregistrare în care fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, vorbeşte despre intervenţii în justiţie, făcând referire, la Camelia Bogdan, Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi. Aceleaşi surse au menţionat că procurorul şef al DNA nu a fost citată în cauză până în prezent.
Pe 17 ianuarie, SRI anunţa că Florian Coldea a cerut trecerea în rezervă, decizia fiind luată chiar dacă verificările demarate în urma dezvăluirilor lui Sebastian Ghiţă au arătat că nu a încălcat legea, SRI propunând repunerea în funcţie.
"Menţionăm că s-a desfăşurat o investigaţie complexă, minuţioasă, cu privire la toate afirmaţiile din mass-media din ultima perioadă, fiind analizate aspectele vizate. Persoanele verificate au oferit tot sprijinul, au prezentat documentele necesare şi au răspuns complet tuturor întrebărilor. În concluzia raportului, prezentat într-o şedinţă a Biroului Executiv al SRI, comisia specială a precizat că din activitatea domnului Coldea, supusă verificării, nu au rezultat elemente care să se constituie în încălcări ale legii sau normelor interne în vigoare. După prezentarea raportului, Biroul Executiv a decis repunerea în funcţie a domnului general-locotenent Florian Coldea. În cadrul aceleiaşi şedinţe, Prim-adjunctul Directorului a solicitat Directorului SRI, domnul Eduard Hellvig, eliberarea din funcţie şi punerea la dispoziţia şi nevoile instituţiei, după aproape 12 ani de când exercită această funcţie. Prim-adjunctul Directorului a prezentat motive ce ţin de demnitatea şi onoarea militară şi de riscul afectării grave a activităţii instituţiei", a transmis atunci SRI.
Verificările au fost demarate după ce Sebastian Ghiţă a publicat fotografii şi înregistrări video în care ar apărea cei doi şi familiile acestora, precizând că au avut o relaţie de prietenie.
În acelaşi dosar, pe data de 22 februarie a fost audiată Camelia Bogdan, fost judecător al Curţii de Apel Bucureşti. Bogdan a fost exclusă din magistratură în urma unei decizii a Secţiei pentru Procurori a CSM. Magistratul a fost unul dintre judecătorii care au dispus sentinţele în dosarul ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la zece ani de închisoare.
Şi Traian Băsescu, fost preşedinte al României, a dat declaraţii procurorilor pe 17 ianuarie.
Procurorii de la Parchetul General s-au autosesizat şi au deschis un dosar de abuz în serviciu în urma unei înregistrări difuzată de postul România TV, în care Sebastian Ghiţă spune că fostul preşedinte Traian Băsescu are înregistrări cu Florian Coldea, Laura Codruţa Kovesi şi Cameliei Bogdan. Mai mult, postul prezenta o înregistrare cu Traian Băsescu în care acesta susţine că ştie cum a fost condamnat Dan Voiculescu şi cum era aranjată mutarea Cameliei Bogdan în locul magistratului Mustaţă. În cadrul anchetei, procurorii verifică toate aspectele semnalate de fostul deputat, modul în ajung casetele cu înregistrări la România TV şi dacă a fost ajutat să se sustragă anchetelor.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu