>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Ministrul Justiţiei, după motivarea CCR: Ancheta pe OUG 13 nu poate continua pe aspecte de oportunitate a adoptării actului



Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat sâmbătă, după publicarea motivării CCR privind existenţa unui conflict juridic între DNA şi Guvern că în acest moment procurorii nu mai pot continua ancheta care vizează OUG13 pe aspecte de oportunitate a adoptării ordonanţei.
"Procurorii îşi vor continua ancheta pentru a finaliza respectivul dosar, a da o soluţie temeinică şi legală. Sigur, procurorii nu vor mai ancheta urmări aspectele de oportunitate, circumstanţele, împrejurările adoptării ordonanţei, că la ea ne referim în concret, pe viitor a unui act normativ de principiu. Ancheta continuă pe infracţiuni, pe fapte prevăzute în Codul Penal sau într-o lege specială, dar nu poate continua pe oportunitatte, circumstanţe, împrejurări, legalitate, constituţionalitate", a declarat, într-o intervenţie telefonică la Digi24, Tudorel Toader.
Ministrul Justiţiei participă sâmbătă la lucrările Comisiei de la Veneţia, acolo unde a fost chemat să prezinte un raport cu privire la situaţia din România.
"Particip la aceste lucrări ca membru titular. În plus, preşedintele Comisiei de la Veneţia mi-a adresat invitaţia de a face o prezentare. A făcut acest raport despre OUG 13 şi raportul de respingere, despre OUG 14 şi raportul de aprobare, despre reacţiile civice, despre decizia Curţii Constituţionale, am prezentat conţinutul actelor normative, efectele juridice pe care acestea le-au produs şi consecinţele sociale", a spusTudorel Toader.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu