>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Ministrul Sănătăţii a semnat ordinul care stabileşte preţul medicamentelor de nevoi speciale


Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a schimbat ordinul care stabileşte preţul medicamentelor aduse pe procedură de nevoi speciale după ce fostul minstru semnase un ordin prin care medicamentele erau achiziţionate la preţul cel mai mic din 12 ţări. Bodog a stabilit şi obligaţiile de serviciu public.
"Aşa cum am declarat vineri, am semnat luni două importante ordine de ministru: un ordin de ministru privind modalitatea de stabilire a preţului pe procedura de nevoi speciale şi un ordin de ministru cu privire la definirea şi verificarea implementării obligaţiei de serviciu public", a transmis, printr-un comunicat de presă, Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.
Prin ordinul de ministru care reglementează achiziţia unor medicamente care sunt procurate prin procedura de nevoi speciale sunt introduse prevederi referitoare la termenele ce trebuie respectate de instituţiile şi structurile cu atribuţii în domeniu în vederea îmbunătăţirii procesului de asigurare a accesului pacienţilor la medicamente furnizate pentru rezolvarea unor nevoi speciale.
"În scopul de a asigura accesul populaţiei la medicamente, se stabileşte faptul că în vederea achiziţionării medicamentelor pentru nevoi speciale, pentru care preţul propus este mai mare decat preţul minim, Ministerul Sănătăţii poate aproba temporar preţul propus, pe perioada de valabilitate a autorizaţiei de nevoi speciale", reiese din comunicatul de presă al instituţiei.
Conform noilor reglementări, deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă au obligaţia să garanteze permanent respectarea obligaţiei de serviciu public prin asigurarea unui stoc minim egal cu rulajul mediu lunar, pentru fiecare medicament pentru care deţin autorizaţia de punere pe piaţă în România.
"Distribuitorii angro trebuie să asigure permanent respectarea obligaţiei de serviciu public prin constituirea de stocuri asiguratoare egale cu rulajul mediu lunar, pentru fiecare medicament pe care îl distribuie. De asemenea, aceştia au obligaţia de a onora orice comandă justificată primită de la unităţile sanitare şi farmaciile cu care se află în relaţii contractuale, în termenele de livrare. Unităţile sanitare şi farmaciile au obligaţia să transmită comanda justificată către distribuitorii angro cu care se află în relaţii contractuale, cel puţin o dată pentru fiecare distribuitor angro, până la onorarea comenzii", se arată în comunicatul Ministerului Sănătăţii.
Producătorii spun că preţurile mici la medicamente ar duce la dispariţia unora dintre ele. În momentul de faţă, bolnavii de cancer sunt cei mai afectaţi de lipsa tratamentelor.
"O bună parte dintre aceste medicamente lipsesc din cauza preţului care este la nivelul minim european sau chiar sub nivelul minim european şi din acest motiv ele sunt ţinta operaţiunilor de comerţ paralel sau o bună parte din ele au fost delistate de producători din cauza preţlui foarte scăzut. Am ajuns de unde am plecat. Medicamentele au dispărut din acest motiv de pe piaţă şi încercăm să le aducem din nou tot la preţul minim european, lucru care nu este posibil. Ele nu pot fi aduse pe piaţă fiincă nu sunt disponibile la acest preţ pentru piaţa românească", a declarat Dan Zaharescu, directrul Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).
Producătorii de medicamente au identificat atât soluţii pentru rezolvarea crizei, dar şi riscurile cauzate de variaţiile de preţ.
"În mod evident, soluţia este o mai flexibilă metodologie de calcul al preţului pentru aceste produse, deci, ele sunt rezultatul unei negocieri directe între cel care aduce acel medicament şi deţinătorul autorizaţei de punere pe piaţă. Riscurile sunt pentru toate categoriile de actori de pe piaţă începând cu farmaciştii. Este un risc foarte mare de a înregistra pierderi datorită acestor variaţii de preţ în stocurile pe care le au înregistrate. Pentru pacienţi, fără îndoială, va fi riscl ca aceste medicamente să dispară şi noi estimăm că vor fi afectaţi în jur de 800.000 - un milion de pacienţi. Nimeni nu are de câştigat dintr-o asemenea măsură, nici măcar sistemul de asigurări de sănătate pentru că nu se realizează nicio economie din aceste scăderi de preţuri", a adăugat Dan Zaharescu.
În momentul de faţă, lipsesc opt medicamente oncologice pentru copii şi alte 10 pentru adulţi. În România, sunt aproximativ 5.000 de copii bolnavi de cancer, iar în fiecare an sunt descoperiţi alţi 500 cu afecţiuni oncologice.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu