>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Raluca Turcan, validată preşedinte interimar al PNL, pe valul de susţinere pentru Klaus Iohannis. Liberalii au renunţat să-i mai sancţioneze pe cei cu rezultate slabe la alegeri


Raluca Turcan a fost validată, sâmbătă, în funcţia de preşedinte interimar al partidului de CNC, noul lider al PNL susţinând că PNL trebuie să îşi întărească parteneriatul cu Klaus Iohannis şi că liberalii au la dispoziţie votul de la Convenţie pentru a sancţiona vinovaţii pentru eşecul electoral.
Raluca Turcan a fost validată în funcţia de preşedinte interimar al PNL cu largă majoritate, înregistrându-se 4 voturi împotriva şi o abţinere. La CNC au participat în jur de 800-1000 de delegaţi. 
Preşedintele interimar al PNL le-a transmis delegaţiilor la CNC că PNL trebuie să îşi întărească parteneriatul cu preşedintele Klaus Iohannis, candidatul PNL la preşedinţie în anul 2017.
Turcan a susţinut că PNL trece printr-o perioadă dificilă, însă, are resurse pentru a deveni cel mai puternic partid de dreapta, chiar „şi după o victorie usturătoare”.
„PNL trecea acum printr-o perioadă dificlă, complicată, însă, dacă mă uit la imaginile din campania electorală sunt încrezătoare ca vom regăsi în PNL o echipă, (…) prietenie şi respectul reciproc pe care se pare că unui dintre noi l-au mai pierdut în ultima perioadă (…) Chiar dacă venim după o înfrangere usturătoare ne aflăm în faţa unei Convenţii care va stabili soluţiile, echipa şi drumul pe care PNL va merge o bună perioada de vreme”, a declarat Turcan, afirmând că "partidul are resurse pentru a transforma PNL în cea mai puternică forţă politică de dreapta”, a declarat preşedintele interimar al partidului.
Turcan a afirmat că şi-ar fi dorit ca preşedintele PNL să fie ales de toţi membrii partidului, însă, structurile din teritoriu nu permite implementarea acestei propuneri.
„Dar am hotărât ca viitorul Congres să fie cât mai larg. Deciziiile majore şi suverane pentru PNL vor fi luate la baza partidului, într-o Convenţie care să adune cât mai mulţi oameni care pun suflet în PNL”, a adăugat Turcan.
Preşedintele interimar al PNL le-a explicat delegaţiilor prezenţi la CNC că a evitat să caute vinovaţi pentru eşecul de la alegerile din anul 2016, pentru că „votul de la Convenţie va fi instrumentul” pe care liberalii îl vor folosi pentru a-i sancţiona pe cei care nu au performat.
„Convenţia va fi judecătorul suprem. (….) Uitându- mă în ochii voştri văd că ştiti cine a greşit, cine putea mai mult”, a adăugat Turcan.
PNL a avut „o problemă majoră de strategie pe care trebuie să o accepte”, a spus Turcan.
„Practic, campania noastră, nu a fost a noastră. (…) Greşeala majoră a fost mesajul inconsistent în care oamenii nu s-au regăsit, (…) nu au fost mesaje care să îi lovească în moalele capului pe PSD-iştiii care minţeau”, a spus Turcan.
Raluca Turcan a susţinut că în calitate de preşedinte interimar are datoria să asigure pregătirea pentru o desfăşurare corectă, echidistantă şi reprezentativă a lucrăriilor viitorului Congres, de a ţine partidul unit şi de a-l pune pe direcţia bună.
Liberalii au respins sancţionarea filialelor cu rezultate SLABE la alegeri
BPN PNL a respins, sâmbătă, în unanimitate propunerea de relaxare a criteriilor de integritate şi s-au opus propunerii care sancţiona filialele cu cele mai slabe scoruri la alegerile parlamentare, au declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, surse din PNL.
BPN PNL a respins propunerile care vizau relaxarea criteriiilor de integritate, au declarat, surse pentru MEDIAFAX.
Liberalii din Biroul Politic s-au opus şi propunerii potrivit căreia "ultimelor 12 clasate organizaţii la alegerile parlamentare li se retarge dreptul de a desemna parlamentari", au precizat sursele citate.
Consiliul Naţional al PNL va adoptat prin vot, la ora 12:00, modificările aduse Statutului.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu