>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Reportaj The Observer. „Sclavele” românce de la fermele din Sicilia: violate, bătute şi exploatate



Aproximativ 5.000 de românce lucrează sezonier la fermele din provincia italiană Ragusa, situată în Sicilia, al treilea mare producător de legume din Europa. Aici, până la 7.500 de femei, majoritatea românce, trăiesc în sclavie.
Potrivit organizaţiei pentru apărarea drepturilor imigranţilor, "Proxyma Association", peste jumătate dintre femeile care lucrează în serele de aici sunt forţate să întreţină relaţii sexuale cu angajatorii lor, iar aproape toate lucrează în condiţii de muncă fortaţă şi exploatare cruntă. Nicoleta Boloş este una dintre ele. Românca le-a povestit jurnaliştilor de la The Observer, publicaţie săptămânală a ziarului britanic The Guardian, abuzurile prin care a trecut, scrie Gândul.
 
În ultimii trei ani, în fiecare noapte Nicoleta Boloş stătea trează până târziu, pe salteaua sa murdară în casa improvizată aflată în provincia Ragusa, Sicilia, aşteptând să audă sunetul unor paşi la uşă. Pe măsură ce orele treceau, se aştepta ca uşa să se deschidă, să audă clinchetul metalic al armei aşezată pe masa de lângă capul ei şi greutatea corpului angajatorului pe salteaua mizeră, lângă ea. Singurul lucru de care se temea mai tare decât de auzul paşilor fermierului, în faţa uşii sale, era pierderea slujbei. Aşa că a îndurat noapte după noapte să fie violată şi bătută, în timp ce soţul său se îmbăta până la inconştienţă, relatează povestea româncei ziariştii de la The Observer, publicaţie săptămânală a ziarului britanic The Guardian. "Prima dată, a fost soţul meu care mi-a spus că trebuia să fac asta. Că proprietarul serei care ne dăduse de muncă voia să se culce cu mine şi că dacă îl refuzam, nu ne-ar mai fi plătit şi ne-ar fi alungat de pe terenul său. Am crezut că era nebun, dar când l-am refuzat, m-a bătut. Mi-a spus că trebuia să fac tot ce îmi spunea şeful nostru pentru că era singura modalitate de a ne păstra slujba. La un moment dat, angajatorul nostru m-a ameninţat cu puşca. Mi-a spus că dacă aveam să mă mişc, o să îmi zboare creierii. Apoi a plecat", povesteşte Nicoleta Boloş.
În următoarea dimineaţă, Boloş era înapoi la muncă, ghemuită lângă soţul ei într-o seră unde temperatura era foarte ridicată, îngrijând şi lucrând produsele care au transformat Italia în cel mai mare producător şi exportator de fructe şi legume din Europa. Provincia Ragusa este al treilea cel mai mare producător de legume din Europa.
În timpul petrecut la fermă, Boloş susţine că lucrătorii abia aveau parte de un spaţiu locuibil, proprietarul le dădea la cină mâncare pentru pisici şi le refuza tratamentul medical. Noaptea, Boloş şi celelalte femei de la fermă erau sursa de distracţie a proprietarului şi prietenilor săi, fiind violate şi abuzate în mod repetat, de-a lungul anilor petrecuţi acolo.
"Când am venit aici m-am gândit că am ajuns la un loc de muncă dificil, dar decent într-o altă ţară din Europa, dar am sfârşit ca nişte sclave", mai spune Boloş.
Ca Nicoleta Boloş mai sunt alte 5.000 de românce care sunt lucrători agricoli sezoieri în Ragusa.
Forţă de muncă vulnerabilă
"Proxyma Association", o organizaţie din Italia pentru apărarea drepturilor imigranţilor, estimează că peste jumătate din numărul femeilor care lucrează în serele din Italia sunt forţate să întreţină relaţii sexuale cu angajatorii lor. Aproape toate lucrează în condiţii de muncă fortaţă şi exploatare cruntă.
Potrivit poliţiei, până la 7.500 de femei, majoritatea fiind românce, trăiesc în sclavie la fermele din regiune. Guido Volpe, comandant în cadrul jandarmeriei din Sicilia, a declarat, pentru The Observer, că provincia Ragusa este centrul exploatărilor de pe insulă.
"Aceste femei muncesc la câmp ca sclave şi ştim că sunt şantajate să întreţină relaţii sexuale cu proprietarii fermelor sau ale serelor pe baza subjugării lor psihologice. Nu este uşor de investigat şi de stopat acest fenomen, în condiţiile în care femeile, în mare parte, se tem să vorbească despre asta", a afirmat Guido Volpe.
Cele mai multe dintre aceste românce îşi lasă copiii şi restul familiei acasă şi se simt fortaţe să recurgă la aceste măsuri disperate, care au trasat linii adânci şi pe faţa Nicoletei Boloş.
"De unde vin eu, din Moldova, nimeni nu are o slujbă", spune Boloş în timp ce are grijă de fiica sa în vârstă de cinci luni într-o casa improvizată întunecată, care este noua sa locuinţă, la o altă fermă tot din provincia Ragusa.
"Salariul mediu acolo este de 200 de euro pe lună. Aici poţi face mai mulţi bani, chiar dacă trebuie să suferi", mai spune ea.
Jurnaliştii de la The Observer au vorbit cu zece românce care lucrează la ferme în provincia Ragusa. Toate au mărturisit faptul că au fost exploatate sexual şi supuse unui regim de muncă de 12 ore la temperaturi foarte ridicate, fără apă, fără plata salariului şi fiind obligate să locuiască în condiţii insalubre şi înjositoare, în cocioabe izolate. Potrivit acestora, în zilele de lucru erau supuse violenţei fizice, fiind ameninţate cu arme şi şantajate cu copiii şi familia.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu