>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Turcia a SUSPENDAT legăturile diplomatice la nivel înalt cu Olanda


Turcia nu îi va permite ambasadorului olandez să se întoarcă la Ankara, până când Olanda nu va îngădui Turciei să organizeze evenimente pentru a susţine referendumul din 16 aprilie, a declarat vicepremierul turc, Numan Kurtulmus, citat de France 24.
”S-a decis ca până când lucrurile pe care le-am spus nu sunt îndeplinite, ambasadorului olandez să nu i se permită întoarcerea”, a spus Kurtumulus în urma unei întrevederi la Ankara.
Ambasadorul Kees Cornelis van Rij se află în prezent în afara Turciei.
Ministrul turc al Familiei, Fatma Betul Sayan Kaya, a fost împiedicat sâmbătă să între în Consulat şi a fost apoi escortat la graniţa cu Germania. Aceasta a venit sâmbătă noapte cu maşina la Rotterdam pentru a participa la un miting care avea drept scop promovarea referendumului din luna aprilie prin care se doreşte consolidarea puterilor executive ale preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan.
Premierul olandez, Mark Rutte, a spus că a fost nevoit să împiediece accesul a doi miniştri turci pe teritoriul ţării sale şi să le interzică să participe la mitinguri cu alegătorii turci deoarece Ankara a ameninţat cu sancţiuni împotriva Guvernului său. El a spus că a fost şocat să vadă că un ministru turc a încercat să ajungă la un miting de la Rotterdam după ce Guvernul i-a comunicat clar faptul că nu este binevenit.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu