>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

EXCLUSIV Ce conţine proiectul de modificare a codurilor penale. Prevederile legate de abuzul în serviciu şi conflictul de interese


Potrivit proiectului de modificare a codurilor penale, pentru abuz în serviciu nu a fost impus un prag de la care infracţiunea să poată fi cercetată. Astfel, abuzul constituie fapta funcţionarului care nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea unei legi, a unei ordonanţe sau a unei OUG.
Potrivit documentului intrat în posesia MEDIAFAX, abuzul în serviciu este fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea unei legi, a unei ordonanţe a Guvernului sau a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Pedeapsa pentru infracţiune este cuprinsă între 2 şi 7 ani de închisoare şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică.
În ceea ce priveşte conflictul de interese, acesta este definit, potrivit documentului, ca fiind fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentu o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv, ori pentru o altă persoană cu care, în ultimii cinci ani, s-a aflat în raporturi de muncă ori specifice rapoturilor dintre profesionişti. Pedepsa ar ajunge până la cinci ani de închisoare.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu