>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Liviu Dragnea: Iohannis să aibă o abordare „mai incisivă” pentru a apăra drepturile românilor din Marea Britanie



Liderul PSD Liviu Dragnea i-a solicitat, miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis să aibă o abordare „mai incisivă” la nivelul Consiliului European pentru a apăra drepturile cetăţenilor români din Marea Britanie, în contextul discuţiilor şi negocierilor privind BREXIT-ul.
„Constat cu îngrijorare că o problemă sensibilă pe agenda negocierilor va fi soarta cetăţenilor europeni care locuiesc în prezent în această ţară (Marea Britanie, n.r.). Printre ei se află peste 230.000 de români care lucrează acolo în mod oficial. Este o chestiune foarte gravă care reclamă o poziţie fermă din partea ţării noastre. Sper ca preşedintele României să aibă o abordare mai incisivă la nivelul Consiliului European pentru a apăra drepturile cetăţenilor români din Marea Britanie”, a scris Dragnea miercuri pe Facebook.
El a arătat că PSD va sprijini orice demers de acest gen la nivelul Parlamentului European şi oriunde va fi nevoie.
„Dacă Marea Britanie vrea să rămână în bune relaţii cu Uniunea Europeană, trebuie să îşi asume respectarea drepturilor fundamentale ale omului, inclusiv dreptul de liberă circulaţie sau dreptul la muncă”, a adăugat Dragnea.
Liderul PSD a făcut aceste aprecieri în contextul în care Parlamentul European a adoptat o rezoluţie comună privind negocierile cu Marea Britanie, unde un punct distinct este statutul juridic al cetăţenilor europeni din Marea Britanie. În discursul său din Camera Comunelor, premierul Teresa May s-a referit la controlul imigraţiei şi selectarea persoanelor care vor veni în Marea Britanie.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu