>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Oficial american: Măsurile luate împotriva Coreei de Nord nu au avut rezultatele dorite


Scott Swift, amiral comandantul flotei SUA din Pacific, a declarat joi că măsurile diplomatice şi economice luate împotriva Coreei de Nord nu au avut rezultatele pe care oamenii le aşteptau, citează Reuters.
Aflat în Tokyo pentru o întrevedere cu comandanţii Forţelor de Auto-Apărare din Japonia, Swift a afirmat în cadrul unei şedinţe informative că orice decizie asupra unui atac preventiv va fi la latitudinea preşedintelui american, Donald Trump.
Regimul de la Phenian a lansat miercuri o rachetă balistică care s-a prăbuşit în apele Mării Japoniei după ce a zburat pe o distanţă de aproximativ 60 de kilometri.
Testul balistic a fost efectuat în contextul exerciţiilor militare anuale ale forţelor americane şi sud-coreene, despre care regimul stalinist de la Phenian afirmă că reprezintă pregătirea invaziei Coreei de Nord.
Phenianul a anunţat că va reacţiona în cazul în care comunitatea internaţională înăspreşte regimul de sancţiuni la adresa regimului nord-coreean, la o zi după ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat că este pregătit să soluţioneze chestiunea nord-coreeană şi fără ajutorul Chinei.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu