>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Peste 3.900 de funcţionari turci, concediaţi pentru legături suspecte cu organizaţii teroriste


Peste 3.900 de angajaţi din domeniul public şi militar au fost concediaţi în Turcia, în cea de-a doua epurare majoră de la extinderea puterilor executive ale preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, informează Reuters.
În urmă cu câteva zile autorităţile turce au suspendat din funcţie peste 9.100 de poliţişi şi au reţinut mai mult de 1.000 de persoane despre care se crede că ar avea legătură cu clericul musulman Fethullah Gulen, care este acuzat de Ankara că ar fi orchestrat tentativa de lovitură de stat din luna iulie.
Aceste acţiuni au loc la doar câteva zile după un victoria preşedintelui Recep Erdogan într-un controversat referendum privind extinderea puterilor şefului statului.
Concedierile au afectat agenţii de pază, grefieri, cadre universitare, angajaţi ai direcţiei afacerilor religioase şi 1.200 de membri ai forţelor armate, inclusiv aproape 600 de ofiţeri.Aceştia au fost concediaţi pentru legături suspecte cu "organizaţii şi structuri teroriste care prezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale", potrivit unui decret din Monitorul oficial turc.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu