>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Referendum în Turcia pentru sistemul prezidenţial, o tentativă a lui Erdogan de consolidare a puterii


Cetăţenii turci sunt chemaţi duminică la urne în cadrul referendumului pentru introducerea sistemului prezidenţial, situaţie care i-ar permite preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, acuzat de tendinţe autoritariste, să consolideze puterea şi să rămână în funcţie până în anul 2029.
Recep Tayyp Erdogan susţine că vrea modernizarea ţării şi eficientizarea procesului decizional prin înlocuirea republicii parlamentare cu cea prezidenţială. În momentul de faţă, puterea executivă este deţinută în Turcia de Guvernul condus de prim-ministru, numit de Parlament. Recep Erdogan vrea ca preşedintele, ales prin votul direct al cetăţenilor, să deţină puterea executivă.
Dacă cetăţenii vor aproba modificarea Constituţiei Turciei, Recep Erdogan va avea puteri sporite, iar funcţia de prim-ministru va dispărea (sau va fi subordonată preşedintelui). Proiectul de modificare a Constituţiei prevede ca următoarele alegeri prezidenţiale şi parlamentare să aibă loc pe 3 noiembrie 2019. Recep Erdogan, devenit în 2014 preşedinte (o funcţie mai degrabă onorifică, având prerogative reduse), va dobândi atribuţii executive totale şi va putea rămâne în postul cel mai înalt al statului turc până în anul 2029.
Criticii lui Recep Erdogan denunţă o încercare de consolidare a puterii şi a tendinţelor autoritariste.
Referendumul se desfăşoară în condiţii stricte de securitate, în contextul stării de urgenţă aflată în vigoare în Turcia după tentativa de lovitură de stat militară din iulie 2016. În cadrul acţiunilor de reprimare implementate după complot, Administraţia Recep Tayyip Erdogan a arestat sau a eliminat din funcţii publice zeci de mii de persoane.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu