>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Şeful Poliţiei Sibiu, detaşat după scandalul ursului împuşcat în oraş, a revenit la postul deţinut


Comisarul-şef Tiberiu Iulian Ivancea, care a fost detaşat de la conducerea Poliţiei Sibiu, în noiembrie 2016, după ce un urs care s-a plimbat pe străzile din centrul Sibiului a fost împuşcat în oraş, a revenit, de miercuri, la conducerea IPJ, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Luciana Lazăr, comisarul şef Tiberiu Iulian Ivancea a revenit în funcţie cu acordul Ministerului Afacerilor Interne.
„Începând de astăzi (miercuri – nr.), la cerere, şi cu aprobarea ministrului Afacerilor Interne, domnul comisar şef Tiberiu Ivancea a revenit pe funcţia deţinută la IPJ Sibiu, respectiv de şef al inspectoratului”, a declarat, coespondentului MEDIAFAX, Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu.

În luna noiembrie 2016, şeful Poliţiei Sibiu, comisarul-şef Ivancea, a fost detaşat temporar ca director adjunct al Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR, fiind înlocuit de comisarul-şef Costel Giurcă, de asemenea, detaşat temporar de la Direcţia Control Intern din cadurl IGPR.
Schimbările de la vârful Poliţiei din Sibiu au fost generate de scandalul izbucnit după ce un urs care s-a plimbat pe străzile oraşului, printre oameni, la jumătate lunii octombrie 2016, a fost împuşcat într-o curte, cazul dezvăluind lipsa de pregătire a autorităţilor în astfel de situaţii, pentru că nu există, la nivel naţional, un protocol de intervenţie în aceste cazuri.
Ancheta în cazul ursului împuşcat după ce a fost alergat cu maşinile de poliţie şi împuşcat, ulterior, într-o curte, a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu