>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Vremea va fi mult mai rece decât în mod obişnuit. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi


Vremea va fi închisă şi mult mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă din an în cea mai mare parte a ţării, informează ANM.
MIERCURI
ÎN ŢARĂ
Precipitaţiile vor cuprinde toate regiunile şi vor fi însemnate cantitativ, depăşind local 20...25 l/mp şi pe arii restrânse, mai ales în zonele montane şi submontane, 30...40 l/mp. La munte vor predomina ninsorile ce vor fi abundente în Carpaţii Meridionali, apoi şi în Orientali unde se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va sufla tare, cu peste 80...90 km/h, viscolind puternic zăpada şi reducând vizibilitatea. Spre seară şi noaptea vor fi lapoviţe şi ninsori şi în Moldova, local în Transilvania şi trecător în zona deluroasă din sud. Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în celelalte zone, în special ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 13 grade, uşor mai ridicate în sud-vestul Munteniei, iar cele minime între -2 şi 7 grade.

LA BUCUREŞTI:
Vremea va fi în general închisă şi va deveni rece pentru această perioadă din an. Va ploua şi se vor cumula cantităţi de apă de 20...25 l/mp. Vântul va avea intensificări temporare pe parcursul zilei. Temperatura maximă va fi de 10...11 grade, iar cea minimă de 4...5 grade.
JOI
ÎN ŢARĂ
Vremea va fi în general închisă şi deosebit de rece. Vor fi precipitaţii în toată ţara, mai frecvente şi importante cantitativ în est şi în centru şi în zonele montane şi submontane, unde cantităţile de apă vor depăşi local 20...25 l/mp şi izolat 30...40 l/mp. În Carpaţii Orientali şi Meridionali va continua să ningă abundent şi să se depună strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu rafale de 60...70 km/h şi peste 80...90 km/h pe creste, viscolind puternic ninsoarea şi reducând vizibilitatea. În Moldova vor predomina ninsorile, în Transilvania, Maramureş şi trecător în  zona deluroasă din sud vor fi şi lapoviţe şi ninsori, iar în rest va ploua. Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în zonele mai joase de relief, îndeosebi din est şi sud-est, unde vitezele vor atinge 50...60 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 11 grade, iar cele minime între -5 şi 4 grade. (Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu