>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

A treia cercetare disciplinară în cazul procurorului Mircea Negulescu, pentru comportament inadecvat


Inspecţia Judiciară a demarat a treia cercetare disciplinară în cazul procurorului Mircea Negulescu, suspendat din funcţie, pentru că, printre altele, ar fi cerut unui alt procuror informaţii cu privire la unele interceptări dintr-un dosar, acţiunea fiind înaintată Secţiei pentru procurori a CSM.
"La 3 mai 2017, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul Mircea Negulescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, în prezent suspendat din funcţie, pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a)[1] şi l[2] din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată. În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut că procurorul a adoptat un comportament inadecvat în cadrul unor discuţii purtate într-un birou din incinta sediului Parchetului, în timpul programului de lucru‚ în afara cadrului legal care reglementează activitatea de urmărire penală, în condiţiile în care procurorul cercetat nu reprezenta interesele Ministerului Public şi a manifestat o atitudine agresivă faţă de unul dintre participanţii la discuţie, sugerând inclusiv existenţa unor date care ar justifica efectuarea de cercetări penale faţă de acesta", se arată într-un comunicat al Inspecţiei Judiciare, remis joi MEDIAFAX.
Totodată, procurorul, transmite Inspecţia Judiciară, a solicitat unui alt procuror, în prezenţa unui martor, a unui avocat şi a unui jurnalist, informaţii cu privire la conţinutul unor interceptări dintr-un dosar pe care acesta din urmă îl instrumenta.
Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea magistratului în cauză.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu