>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

CINE POLUEAZĂ JIUL ?

 
 Foarte bine, aceste însemnări, s-ar fi putut intitula: Tristețea unui râu cândva curat... Și asta pentru că, în ciuda eforturilor conjugate ale mai multor instituții și organizații de mediu, ale unora dintre locuitorii comunităților prin care Jiul trece, începând de la izvoare (când nu este decât un firav pârâu, numindu-se Jiul de Est, respectiv Jiul de Vest), eforturi îndreptate spre păstrarea albiei, a malurilor și a undelor sale cât mai curate și limpezi precum cristalul, din când în când forțele dezlănțuite ale naturii și, tot mai des, nepăsarea unora dintre semenii noștri strică acest mirific peisaj. Recentele fenomene meteo, culminând cu ruperi de nori, descărcări electrice însoțite de ploile torențiale din ultimele zile au determinat creșterea debitului celor două cursuri de apă – Jiul de Vest și Jiul de Est – de așa natură încât forța vijeloasă a torenților a spălat, pur și simplu, malurile celor două pâraie, antrenând, la vale, spre unirea acestora în albia –mamă bătrânului Rhabon, a zeci și sute de PET-uri, gunoaie și resturi menajere, grengi rupte de furia dezlănțuită a naturii. După cum se poate vedea și din imaginile surprinse de ochiul vigilent al fotoreporterului nostru, ing. Mugurel PETRESCU – un neobosit călător și împătimit iubitor de natură și apărător al frumuseților ei -, în mod cu totul  paradoxal, doar pe cursul de apă al Jiului de Est se înregistrează această masivă poluare. Cauza fiind deversarea conținutului unor gropi cu astfel de gunoaie, gropi situate pe albia superioară a  cursului de apă, gunoaie aruncate acolo de nepăsarea și indiferența unor semeni de-ai noștri, localnici ai județului vecin, Hunedoara.Pentru a doua oară, într-un interval relativ scurt, suntem nevoiți a semnala – de data asta, cu probe foto și în mod OFICIAL – autoritățile  Gărzii de Mediu din cele două județe  spre a lua măsuri în regim de urgență. Și asta pentru că toată această mizerie poluatoare, antrenată de indiferența și de nepăsarea oamenilor, ajunge – mai devreme sau mai târziu - la barajul de pe Jiu de la Vădeni. Iar acesta se va colmata de gunoaie, se va  umple  din nou cu ambalaje de plastic ce nu sunt deloc ale gorjenilor ele venind "trimise cu amabilitate" de către vecinii noștri din nord. Pe care nu-i  controlează și nu-i  amendează nimeni…..  Și. ca să revenim de unde am plecat, ne întoarcem la întrebarea care dă titlul reportajului nostru, încercând un posibil răspuns: Cine poluează Jiul?!...Nepăsarea și  indiferența fiecăruia dintre noi. Dar nici nu încercămm să facem ceva spre a îndrepta aceste greșeli. Până nu  va fi prea târziu !!!!
                                            M. BECHERETE     Foto-document: Mugurel PETRESCU

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu