>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Deputatul Cătălin Rădulescu, pus sub învinuire pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor


Deputatul Cătălin Rădulescu este cercetat de Parchetul General pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii parchetului. Cercetările, după ce a făcut declaraţii referitoare la faptul că are o mitraliera AKM pe care este pregătit să o folosească.

Iniţial, dosarul a fost deschis pentru infracţiuni de tulburare a liniştii şi ordinii publice.
Cătălin Rădulescu a fost audiat pe 15 martie după ce parlamentarul a spus într-un interviu că şi-a păstrat mitraliera AKM cu care a luptat la Revoluţie şi se declară pregătit să o folosească din nou. Totodată, el a criticat protestatarii din Piaţa Victoriei. Deputatul le-ar fi spus procurorilor că regretă că s-a ajuns la ”escaladarea declaraţiilor sale”, precizând că nu a avut intenţia de a ameninţa pe cineva sau de a genera ”o stare de insecuritate”.
”Am început să bravez, să mă dau mare, lăudându-mă că aş avea arma pe care am avut-o la Revoluţie, ceea ce nu este adevărat. Nu am tras la Revoluţie. Am căzut victimă a propriei mele superficialităţi”, le-ar fi spus parlamentarul procurorilor.
Ulterior declaraţiilor făcute de parlamentar, Poliţia din Argeş a demarat verificări privind armele deţinute de Cătălin Rădulescu, fiindu-i suspendat dreptul de a deţine arme.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu