>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

GREVĂ de AVERTISMENT a controlorilor de trafic: O parte din angajaţi vor protesta vineri, între orele 11.00 şi 13.00


Sindicatul serviciilor de trafic aerian din România (ATSR) anunţă o grevă de avertisment la nivelul tuturor subunităţilor ROMATSA, care se va desfăşura vineri, 12 mai, între orele 11.00 şi 13.00, pe fondul expirării contractului colectiv de muncă, potrivit unei notificări transmise luni de ATSR.
„Personalul CTA (n.r. - control trafic aerian) participant la grevă va asigura o treime din activitate în intervalul 11.00-13.00 (ore locale), prin măsuri de control al fluxurilor de trafic aerian asigurate prin intermediul organismelor corespunzătoare ale EUROCONTROL, în baza notificării corespunzătoare din partea ROMATSA; sunt exceptate de la aceste măsuri zborurile monarhilor, şefilor de state, prim-miniştrilor şi miniştrilor, zborurile misiunilor de căutare şi salvare, zborurile militare, zborurile umanitare, precum şi zborurile de poliţie aeriană”, se arată în notificarea transmisă către directorul general, directorii de direcţii şi directorii de subunităţi din cadrul ROMATSA.
Greva anunţată de ATSR vine pe fondul negocierilor eşuate asupra contractului colectiv de muncă 2015/2016 care a expirat pe 1 septembrie 2016. Potrivit notificării citate, comisia de negociere a ATSR nu a ajuns încă la o înţelegere cu patronatul cu privire la revendicările formulate de către salariaţi.
„Pe timpul negocierilor ce au avut loc în vederea perfectării unui nou contract colectiv de muncă pentru perioada 2016-2017, părţile implicate în negociere, respectiv sindicatul reprezentanţilor ATSR, pe de o parte şi RA ROMATSA, pe de altă parte, nu au ajuns la o înţelegere cu privire la revendicările formulate de către salariaţi prin reprezentanţii sindicali. Concilierea ce a a avut loc prin reprezentantul ITM Bucureşti la nivelul unităţii a eşuat, potrivit procesului-verbal încheiat la data de 21 noiembrie 2016”, se mai arată în notificarea citată.
Managementul Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) a fost notificat de către sindicatul ATSR cu privire la organizarea grevei de avertisment, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul companiei ROMATSA.
„Managementul ROMATSA va depune toate eforturile necesare pentru a stopa declanşarea grevei de avertisment şi va continua negocierea cu partenerii sociali. Totuşi, în situaţia declanşării grevei de avertisment, conform Legii Dialogului Social nr. 62/2011, ROMATSA va asigura 33,3% din zboruri. Nu vor fi afectate zborurile umanitare de stat, medicale, de căutare şi salvare şi de urgenţă”, se arată în comunicat.
Aeronavele vor fi dirijate conform FLOW CONTROL-ului introdus de EUROCONTROL, se precizează în documentul citat.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu