>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

LA PONOARE - N MEHEDINȚI, DE SĂRBĂTOAREA LILIACULUI…

De obicei, în prima duminică a lunii mai, în satul mehedințean Ponoare de lângă orașul Baia de Aramă, are loc cea mai importantă nedeie din județul Mehedinți: "Sărbătoarea Liliacului".  Se numește astfel pentru că se desfășoară în Pădurea de liliac Ponoare, cea mai mare rezervație naturală de liliac din România, care se întinde pe 20 de hectare. Liliacul de la Ponoare înflorește în prima jumătate a lunii mai, iar această sărbătoare este închinată primăverii. Sărbătoarea Liliacului de la Ponoare are o tradiție de cinci decenii, ținându-se cu regularitate din 1965 încoace. Potrivit tradiției, această nedeie era și în vechime. Și la ediția din acest an, chiar dacă timpul destul de răcoros și cu reprize de vânt și ploaie le-a cam dat de furcă organizatorilor, câteva sute de localnici ai comunelor din jur sau turiști veniți să admire Peștera și Podul Lui Dumnezeu – două dintre atracțile  carstice ale locului -, așadar  spectatorii veniți la "Sărbătoarea Liliacului" au avut ce vedea și admira. Din programul pregătit de organizatori – Primăria și Consiliul comunei Ponoarele, cu sprijinul Consiliului Județean Mehedinți  și al  Centrului Cultural  "Nichita Stănescu" – nu au lipsit o tradițională horă a satului, urmată de un foc de tabără, desfășurate sâmbătă seara, printre reprize de ploaie;  a doua zi, duminică, la orele prânzului  a avut loc , pe scena amplasată în Pădurea de Liliac, deschiderea  manifestării, în prezența oficialilor locali și a invitaților acestora. Pe scenă au urcat, în ordine:  Ansamblul "Liliac de la Ponoare" din Ponoarele; Grupul de copii de la Isverna; Ansamblul "Bordeiașul" din Baia de Aramă; Ansamblul profesionist "Danubius" al Centrului Cultural "Nichita Stănescu" din Drobeta Turnu Severin, cu un frumos program coregrafic de dansuri populare și muzică populară interpretată de soliștii din județele Mehedinți si Gorj: Sanda Argint; Ionela Bădălan; Luciana Văduva; Ion și Angela Magheru; Cosmin Bîrlan; George Vulcănescu; Ileana Mustăcel; Marian Medregoniu; Liliana Buncianu; Venera Despău-Gogan; Delia Barbu; Ion Drăgan; Oana Nicoleta Pîrvan; Ion Raicu; Alina Darap-Achim; Georgeta Corlan-Enache. Invitat special a fost solista NICULINA STOICAN.
                                                                                                  Marius BECHERETE                                                                                                                                                                                                                                                                                                   FOTO: Mugurel  Petrescu

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu