>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Premierul Grindeanu: E timpul ca la sat, pe lângă biserică şi locul de socializare, să existe şi un bancomat


Băncile ar trebui să se orienteze şi către România rurală, care are un potenţial imens. De asemenea, ar trebui găsite soluţii informatice eficiente, în condiţiile intensificărilor atacurilor cibernetice, a declarat luni prim-ministrul Sorin Grindeanu.

Situaţia economică este una favorabilă: exporturile au ajuns la cel mai mare nivel, investiţiile străine directe au crescut cu 22% şi s-au creat peste 100.000 de noi locuri de muncă în primele patru luni din 2017, a spus Sorin Grindeanu, luni, la Forumul Pieţei Financiare, eveniment organizat de Asociaţia Română a Băncilor,
"Ne dorim o Românie în care copiii noştri să dorească să traiască, iar oamenii de afaceri să investească. Ce avem de făcut? Am discutat despre o educaţie financiară a populaţiei. Şcoala trebuie să crească nivelul de alfabetizare financiară a românilor. Aici trebuie să vă implicaţi şi dumneavoastră (nor. Red. Sistemul bancar). România rurală este prea puţin atractivă pentru dumneavoastră, dar a venit timpul ca pe lângă biserică şi locul de socializare să existe şi un bancomant. Este nevoie să vă gândiţi la potenţialul României rurale. Dacă ne uităm că în anumite ţări, plăţile se fac exclusiv online şi ne dăm seama că şi ţara noastră se îndreaptă tot acolo. Acest lucru înseamnă limitarea economiei gri şi debirocratizare", a spus premierul.
Grindeanu a reamintit de atacurile cibernetice care au afectat recent întreaga lume: "În această lună au fost două atacuri cibernetice de amploare care au arătat că trebuie să ne pregătim mai bine şi să fim mai eficienţi. Este nevoie să identificăm cele mai bune soluţii în interesul economiei şi al cetăţenilor. Consider oportună propunerea Asociaţiei Române a Băncilor de a constitui un grup de lucru interministerial din care să facă parte şi membrii instituţiilor bancare (not red. Grup pentru agenda digitală). Avem o economie în creştere, exporturile au ajuns la cele mai mari cote, investiţiile străine directe au crescut cu 22% şi s-au creat peste 100.000 de noi locuri de muncă în primele patru luni din 2017".(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu