>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, reţinut sub acuzaţia de acte de corupţie


Dorin Chirtoacă, primarul oraşului Chişinău, a fost reţinut pentru 72 de ore, în cursul nopţii de joi spre vineri, sub acuzaţia de acte de corupţie, relatează publicaţiile Unimedia şi Jurnal de Chişinău.

Dorin Chirtoacă este acuzat de trafic de influenţă şi depăşirea atribuţiilor de serviciu, în dosarul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) din Republica Moldova de anchetare a construirii unor parcări cu plată în Chişinău.
Dorin Chirtoacă a fost dus în Penitenciarul Centrului Anticorupţie.
Potrivit procurorilor, citaţi de Unimedia, primarul Chişinăului i-ar fi dat indicaţii viceprimarului capitalei, care era preşedinte al Comisiei de selectare a companiilor, să semneze contractul pentru construirea parcărilor cu o anumită firmă, fără avizul Consiliului municipal.
Dorin Chirtoacă a fost audiat de procurori, joi seară, la sediul Centrului Naţional moldovean Anticorupţie (CNA), după percheziţiile efectuate la Primăria capitalei Republicii Moldova într-un caz de corupţie.
Anterior, Dorin Chirtoacă a petrecut trei ore în biroul său de la Primărie cu procurorii care au efectuat percheziţii. La plecare, Dorin Chirtoacă nu a făcut nicio declaraţie pentru jurnaliştii care aşteptau în curtea Primăriei.
Procurorii anticorupţie au descins, joi, la sediul Primăriei din Chişinău, verificând inclusiv biroul primarului Dorin Chirtoacă, trei funcţionari fiind reţinuţi. Procurorii au percheziţionat biroul primarului Dorin Chirtoacă şi cel al secretarului Consiliului Municipal Chişinău (CMC), Valeriu Didenco. Informaţiile au fost confirmate de purtătorul de cuvânt al Primăriei capitalei Republicii Moldova, Vadim Brânzaniuc. Secretarul Consiliului municipal Chişinău, Valeriu Didenco, şi doi consilieri municipali au fost reţinuţi de ofiţerii CNA sub acuzaţiile de corupere în formă pasivă, trafic de influenţă şi depăşirea atribuţiilor de serviciu.
Centrul Naţional Anticorupţie al Republicii Moldova a anunţat joi seară reţinerea a nouă persoane
"Secretarul Consiliului municipal Chişinău, doi consilieri municipali şi şase reprezentanţi ai unor agenţi economici au fost reţinuţi joi de CNA şi de procurori în cadrul mai multor dosare ce vizează fapte de corupere pasivă, trafic de influenţă şi depăşirea atribuţiilor de serviciu. Cazurile au fost documentate timp de câteva luni, perioadă în care au fost colectate probe video şi audio privind comiterea mai multor abuzuri, printre care oferire şi luare de mită, influenţare a unor decizii ale Consiliului municipal şi favorizarea unor agenţi economici. Concret, secretarul Consiliului municipal este bănuit că, în perioada documentării, ar fi pretins, în repetate rânduri, mijloace financiare sau bunuri de la reprezentanţii unor agenţi economici şi de la unii consilieri municipali pentru diferite servicii precum: includerea pe ordinea de zi a Consiliului a unor proiecte privind perfectarea unor acte pentru prelungirea termenului de arendă pentru diferite terenuri; pentru includerea în ordinea de zi a CMC a unor proiecte privind modificarea limitelor unor loturi; pentru pregătirea setului de documente în vederea cumpărării-vânzării unor terenuri, pentru aprobarea planurilor urbanistice pentru anumite obiecte. Potrivit materialelor cauzei, secretarul CMC ar fi pretins şi acceptat diferite sume de bani pentru influenţarea membrilor Consiliului sau altor responsabili din cadrul Primăriei. Ofiţerii CNA şi procurorii au operat percheziţii la birourile, domiciliile şi în automobilele bănuiţilor. Nouă persoane au fost reţinute în urma acţiunilor de urmărire penală pentru 72 de ore, urmând ca procurorii să decidă ulterior solicitarea arestării preventive", transmite Centrul Naţional Anticorupţie într-un comunicat postat pe site-ul propriu.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu