>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

VIDEO Statele Unite trimit încă un portavion în largul Peninsulei Coreea


Administraţia Donald Trump a dispus trimiterea a încă unui portavion în largul Peninsulei Coreea, în contextul intensificării tensiunilor cu regimul din Coreea de Nord, relatează CNN.

Forţele Navale americane au ordonat trimiterea portavionului USS Ronald Reagan în largul Peninsulei Coreea, unde se află deja portavionul USS Carl Vinson. Cele două portavioane şi grupurile navale aferente vor organiza exerciţii comune, pe fondul tensiunilor generate de activităţile nucleare şi balistice nord-coreene.
Decizia a fost luată la doar câteva zile după ce Coreea de Nord a demonstrat progrese importante în programul balistic prin lansarea cu succes a unei rachete care a reuşit să reintre în atmosfera terestră, potrivit evaluărilor preliminare efectuate de serviciile secrete americane, au declarat doi oficiali militari citaţi de CNN.
Coreea de Nord a lansat, duminică, o rachetă balistică, proiectilul căzând în Marea de Est (Marea Japoniei), la o distanţă de circa 700 de kilometri. Racheta a fost lansată din regiunea nord-coreeană Kusong, situată la nord-est de oraşul Phenian, unde în trecut au fost testate proiectile cu rază medie de acţiune. Potrivit unor surse nipone, racheta a zburat circa 30 de minute, prăbuşindu-se în Marea de Est (Marea Japoniei), la o distanţă de aproximativ 700 de kilometri. Dată fiind distanţa străbătută de rachetă, testul balistic pare să fi fost un succes, au declarat experţi sud-coreeni.
 (Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu