>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Care este starea militarilor răniţi în accidentul grav din Argeş. Spitalul Militar: „Considerăm ca cei şase militari nu au leziuni care să reprezinte pentru ei un risc vital”


Directorul adjunct al Spitalului Militar, Mariana Jinga, a declarat, vineri, referitor la starea militarilor implicaţi în accidentul din Argeş, că ei sunt în stare stabilă, unul dintre ei având nevoie de intervenţie chirurgicală, în timp ce ceilalţi cinci sunt doar monitorizaţi.

„Considerăm ca cei şase militari nu au leziuni care să reprezinte pentru ei un risc vital, dar îi monitorizăm cu foarte mare atenţie”, a declarat Jinga.
Cei şase militari au ajuns la spital cu politraumatisme şi au fost consultaţi de echipe multidisciplinare din cadrul unităţii medicale, a mai spus sursa citată.
„Unul singur a necesitat operaţie, ceilalţi nu au avut nevoie. (...) Un pacient este internat la ordtopedie cu fracturi de oase lungi şi în această dimineaţă s-a intervenit chirurgical . Deja intervenţia s-a terminat şi pacientul este în stare bună. Intervenţia a decurs în condiţii foarte bune”, a precizat medicul militar.
Conform sursei citate, trei dintre cei şase militari sunt internaţi la Secţia de chirugie torcaică, ei având fracturi costale şi de stern, însă starea lor este bună, iar afecţiunile nu le ameninţă viaţa.
„În urma investigaţiilor s-au internat trei dintre ei pe secţia de chirirgie toracică prezentând traumatism toraco-pulmonar. Prezintă fracturi costale şi de stern dar nu sunt severe. Nu au disfuncţie ventilatorie. Sunt în stare bună nu le ameninţă viaţa, sunt monoritizaţi de echipa de la chirurgie toracică. Doi dinte ei, pentru că prezentau traumatisme cranio-cerebral şi vertebro-medular, nu sunt severe, nu sunt cu deplasare, nu au deficite motorii, nu au fost nevoie să se intervină chirurgical şi ei sunt monitorizaţi de echipa neurochirurgicală”, a mai spus Jinga.
Medicul de la Spitalul Militar a mai spus că doi dintre cei şase militari au fost transportaţi la Bucureşti cu avionul, iar alţi doi pe cale terestră.
În urma accidentului de vineri seara, alţi trei militari au fost răniţi. Doi dintre ei se află în îngrijirea medicilor de la Spitalul Militar de Urgenţă „Regina Maria” din Braşov şi unul la Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Ion Jianu” din Piteşti.
Un camion cu 13 militari aparţinând unităţii Vânători de munte Câmpulung Muscel a căzut, joi seară, într-o râpă din localitatea argeşeană Dâmbovicioara. Intervenţia a fost dificilă din cauza terenului accidentat şi a prăpastiei adâncă în care a căzut camionul.
Potrivit unui comunicat transmis de MApN, trei militari români, plutonierul-major Mihai Ionuţ Toma, caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană şi caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader, au murit în accidentul de joi seară, în apropierea localităţii Valea Urdei, din judeţul Argeş.
Plutonierul-major Mihai Ionuţ Toma avea 38 de ani şi era necăsătorit. Era veteran al teatrelor de operaţii, cu două misiuni executate în Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2002.
Caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader era în vârstă de 32 de ani, era căsătorit şi avea un copil. Executase o misiune în teatrul de operaţii din Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2008.
Caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană, avea 40 de ani, era angajat al MApN din anul 2002. Era căsătorit şi avea un copil.
Mai multe slujbe de comemorare au avut loc, vineri dimineaţă, în toate unităţile militare din ţară.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu