>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Copilul bărbatului din Argeş, acuzat de terorism, se află în grija bunicii. La vârsta de doi ani, acesta a căzut de la etajul 4 şi a supravieţuit printr-un miracol


Copilul care a căzut în martie 2015 de la etajul al patrulea al unui bloc din Piteşti este al bărbatului din Argeş acuzat de terorism. ”Copilul ăsta e un norocos. Uitaţi-vă, e sănătos! Mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot", declară bunica băieţelului, cea care îl creşte.

În urmă cu doi ani, copilul suspectului de terorism reţinut joi de DIICOT Piteşti a căzut, în martie 2015, de la etajul al patrulea al unui bloc din Piteşti, dar a supravieţuit.
La sosirea echipajelor medicale el era conştient, fiind însă foarte speriat şi plângând. Şefii Serviciului de Ambulanţă Argeş declarau la vremea respectivă că micuţul a suferit un traumatism cranio-cerebral minor, întrucât impactul cu solul a fost atenuat de crengile unui copac de care s-a lovit copilul.
Atât Poliţia, cât şi Protecţia Copilului au deschis anchete la acea vreme. Dosarul deschis pe numele mamei copilului a fost închis cu neînceperea urmăririi penale, anchetatorii considerând că nu a fost un act voit din partea femeii, ci pur şi simplu copilul s-a dezechilibrat şi a căzut în gol.Acum băieţelul în vârstă de patru ani şi jumătate este în grija bunicii sale, la Muşăteşti.
Potrivit Mariei Buşcu, bunica băieţelului, nepotul său a avut mare noroc să scape cu viaţă după ce a căzut în gol de la aproximativ 15 metri înălţime.
"Eu am 56 de ani. Copilul e în grija mea. Pentru el trăiesc. Aici locuiam eu şi băiatul meu şi copilul. Pe băiat l-au luat oamenii legii, dar o să vină acasă. Eu nu am niciun venit. Băiatul muncea şi ne întreţinea. Mama copilului e plecată de vreo doi ani prin străinătate. Nu ştiu în ce ţară. S-a despărţit de fiul meu când s-au întors acesta în România. Noi stăm în ţară pentru copil. Eu am probleme de sănătate şi trebuia să mă întorc în Franţa la tratament unde mă ajutase fiul meu să ajung, dar stau aici pentru nepoţel. Au venit cei de la Protecţia Copilului. Ne-au adus ceva ajutoare. O să mai apelăm şi la primar. Trebuie să răzbim. Copilul ăsta e un norocos. În 2015, părinţii lui stăteau cu el la Piteşti. Îmi amintesc că m-a sunat băiatul şi mi-a zis că a căzut de la etaj. N-a păţit nimic. Uitaţi-vă, e sănătos! Mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot", a spus mama suspectului de terorism.
Bărbatul suspectat de terorism, Ionuţ Cătălin Bălan, urmează să fie prezentat, vineri, magistraţilor Curţii de Apel Piteşti, cu propunere de arestare preventivă, după ce joi a fost reţinut pentru 24 de ore.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi procurorii DIICOT Piteşti au făcut trei percheziţii domiciliare pe raza judeţului Argeş, pentru prinderea bărbatului bănuit de săvârşirea de infracţiuni de terorism, anunţa IGPR.
Procurorii DIICOT spun că, începând cu luna noiembrie a anului 2016, bărbatul ar fi utilizat mai multe conturi personale pe o reţea de socializare prin intermediul cărora ar fi postat şi distribuit fotografii cu sigla grupării teroriste DAESH. De asemenea, ar fi postat înregistrări cu atacuri şi execuţii ale grupării, săvârşite prin decapitare şi împuşcare, pentru a le face cunoscute şi pentru a câştiga noi adepţi.
S-a mai stabilit că bărbatul ar fi cules informaţiile în scopul transmiterii sau punerii lor la dispoziţia unei entităţi teroriste salafiste şi pro-jihadiste dintr-un stat al Uniunii Europene, bănuită că ar avea legătură cu persoanele care au revendicat atentatele teroriste de la Paris din 13 noiembrie 2015.
Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii, Ovidiu Marincea, a precizat, pentru MEDIAFAX, că suspectul este un cetăţean român de 39 de ani care a intrat în atenţia SRI încă din 2015, „având indicatori specifici unei persoane aflate într-o etapă foarte avansată de radicalizare”.
”Deci este o persoană auto-radicalizată. Procesul de radicalizare a avut loc într-un stat european, deci în afara României, pe o perioadă de mai mulţi ani. Cel în cauză a aderat la o grupare în favoarea organizaţiei teroriste DAESH”, a precizat Ovidiu Marincea.
SRI arăta că suspectul s-a manifestat prin activităţi de propagandă teroristă, derulate în mediul relaţional şi on-line, în favoarea organizaţiei teroriste DAESH, la care şi-a declarat adeziunea.
”Concret, cetăţeanul şi-a exprimat în repetate rânduri intenţia şi a încercat să convingă şi alte persoane de a se deplasa în Siria pentru a se alătura organizaţiei teroriste DAESH”, arată SRI.
Bărbatul avea domiciliul în Lunca Corbului, însă locuia în Muşăteşti, potrivit procurorilor.
Verificările sunt făcute sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de promovare a unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unei infracţiuni de terorism şi culegerea sau deţinerea, în scopul transmiterii, ori punerea la dispoziţie de date şi informaţii despre obiective vizate de o entitate teroristă.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că suspectul de terorism s-a deplasat, în primăvara anului 2015, în zona Bazei Militare româno-americane Mihail Kogălniceanu, din Constanţa, pentru a studia căile şi punctele de acces, precum şi modalitatea în care acest obiectiv este îngrădit.
Aceleaşi surse au afirmat că bărbatul s-a convertit la Islam în 2015, când era în închisoare în Franţa, după ce a comis mai multe furturi.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu