>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

EXCLUSIV O nouă taxă, cea de solidaritate, plătită de cei cu venituri mari. Unde vor ajunge BANII

 

Noul guvern intenţioneză să introducă o nouă taxă – cea de solidaritate, pentru cei cu venituri de peste zece salarii minime pe economie, bani ce vor ajunge la bugetul pentru Sănătate, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, surse politice.
“S-a gândit această taxă pentru cei care au venituri ce depăşesc zece salarii minime pe economie. Banii vor ajunge la bugetul pentru Sănătate”, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse politice.
Pe site-ul PSD a fost postat recent un noul program de guvernare depus în Parlament de guvernul Tudose. Documentul prevede introducerea unor noi taxe şi impozite: contribuţia de solidaritate, taxa pe produsele nocive, impozitul suplimentar pe resurse naturale. În acelaşi timp dispare impozitul pe dividende, începând cu 1 ianuarie 2018, iar impozitul pe venit scade de la 16% la 10%.
Pe de altă parte, pentru a colecta mai mulţi bani la buget, cabinetul Tudose doreşte să majoreze cu minimum 20% impozitul pe profitul obţinut din extracţia de resurse naturale care nu sunt prelucrate în România, prin adoptarea noii legi a redevenţelor, până cel târziu la sfârşitul anului 2017.
Reamintim că, Victor Ponta, în perioada în care a fost premier, anunţase că intenţionează să introducă o taxă de solidaritate pentru bugetarii care câştigă peste 1.000 euro lunar.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu