>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Lista lui Grindeanu. Cine sunt parlamentarii pe care se bazează premierul în lupta cu Liviu Dragnea


Negocierile vor fi până în momentul votului, spun surse politice, legat de cele două tabere în privinţa moţiunii de cenzură. Tocmai de aceea, puţini sunt cei care ies public să spună dacă sunt împotrivă. Totuşi există nume vehiculate.

Pe lista celor care ar vota împotriva moţiunii se află aleşi din Timiş, Caraş Severin şi Iaşi. De altel, premierul a fost la sfârşitul săptămânii trecute în Timiş, acolo unde a fost aşteptat de peste 1.000 de susţinători.
Oficial, din cei şapte aleşi de Timiş, doi îşi anunţă susţinerea pentru conducerea partidului. Este vorba de deputatul PSD Matei Suciu, care consideră că ceea ce se întâmplă în prezent este “o lovitură de stat din partea unui grup meschin”, şi de deputatul ALDE Marian Cucşa.
“Eu am şi semnat moţiunea. Votul este secret, dar bineînţeles că o voi vota, pentru că programul de guvernare nu a fost implementat, nimeni nu este mai presus de implementarea măsurilor propuse românilor, şi mai ales că premierul Grindeanu a spus la investire că va rămâne în fruntea guvernului atât timp cât va respecta programul de guvernare şi va avea susţinerea partidului care l-a propus”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Marian Cucşa.
Moţiunea de cenzură nu va fi votată în mod sigur de cinci parlamentari PSD de Timiş:
deputatul Alfred Simonis
deputatul Bianca Gavriliţă
senatorul Eugen Dogariu
senatorul Adrian Diaconu
deputat Adrian Pau
„Miercuri o să fac exact ce a decis organizaţia PSD Timiş şi o să-l susţin pe Sorin Grindeanu. Nu voi vota moţiunea”, a spus Pau, luni în Parlament
Senatorul PSD Adrian Diaconu a declarat că nu va fi prezent deloc în sală când va fi supusă la vot moţiunea de cenzură. “Nici nu voi fi în sală miercuri, refuz să fiu prezent, am căutat să găsesc argumente şi nu reuşesc să mă conving că este de utilitate un astfel de gest”, a afirmat Adrian Diaconu.
Judeţuţ Caraş-Severin este reprezentat în Parlamentul României de trei deputaţi şi un senator PSD. Deputatul Ioan Mocioală, preşedintele PSD Caraş-Severin, nu a putut fi contactat, iar senatorul Ionuţ Chisăliţă, deputatul Luminiţa Jivan şi deputatul Ion Spânu au precizat doar că vor fi prezenţi în sală miercuri, când se va vota moţiunea de cenzură, fără a spune cum vor vota.
“Cu siguranţă, voi fi prezent în sală. Nu ştiu cum voi vota, nu am luat o decizie, încă mă consult cu colegii mei din teritoriu, iar miercuri dimineaţa vom comunica un punct de vedere oficial”, a declarat, pentru MEDIAFAX, deputatul PSD Ion Spânu.
Din Iaşi se află, în Parlamentul României, nouă aleşi. Lor le-a cerut Mihai Chirica, suspendat din partid, să nu uite de promisiunea făcută în campania electorală şi că dacă că Guvernul va pica tot în Iaşi se vor întoarce. Filiala judeţeană, prin vocea liderului Maricel Popa, a anunţat că aleşii din Iaşi vor vota moţiunea de cenzură. Se pare însă că fostul lider a avut un cuvânt greu de spus.
Public, aleşii anunţă că: ”Se vehiculează şi ideea unei reconcilieri între părţi. Să vedem dacă se va produce sau nu se va produce şi atunci s-ar putea să nu se mai pună problema de a vota. Rămân la părerea că e o situaţie absolut dilematică şi nefavorabilă şi trebuie rezolvată cât mai repede ca o criză politică. Niciun parlamentar, apropos de speculaţiile din presă, nimeni nu a făcut nici comentarii de vot pro sau împotrivă. Deci, au fost toate discuţii de presă. Noi ne-am întâlnit aseară, în afară de cei doi parlamentari care sunt plecaţi, restul nu au... E clar că au fost comentarii şi interpretări. Ce îmi doresc este o rezolvare rapidă a crizei şi o rezolvare în spirit constituţional şi spre ideea de coerenţă politică şi guvernamentală. În sensul de program guvernamental aplicat cu susţinere în parlament. Vreau să luăm o decizie matură şi sigur că miercuri vom clarifica lucrurile acestea”, a declarat parlamentarul Camelia Gavrilă.
" PSD nu are dreptul sa îl lase pe preşedintele Iohannis să ducă tara din nou spre un guvern de tehnocraţi, cel mai dezastruos din ultimii 30 de ani! Votul meu se duce spre continuarea programului de guvernare aşa cum a fost el propus şi votat. În democraţie nimeni nu are dreptul sa se tina cu dinţii de o funcţie, indiferent care este aceasta! PSD a suferit prea mult pana acum din cauza orgoliilor, guvernarea suferă din cauza orgoliilor", a declarat Silviu Macovei. Parlamentar PSD Iaşi.
Alţi doi aleşi sunt plecaţi din ţară şi nu au participat nici la discuţiile dintre parlamentarii din Iaşi de duminică seara. Este vorba despre Nicolae Bănicioiu şi Vasile Câta.
Rămân cinci parlamenari PSD care nu au anunţat cum vor vota.
Tot pe lista favorabilă lui Grindeanu se află deputatul Victor Ponta, care este de altfel, începând de vineri, secretarul general al Guvernului.
Un alt nume vehiculat este cel al lui Daniel Constantin, exclus recent din ALDE şi care a fost văzut duminică dimineaţa la Palatul Victoria, unde a discutat cu premierul Sorin Grindeanu.
Alături de el ar putea veni şi alţi apropiaţi:
Damian Florea (demisionar din ALDE)
Eugen Durbaca (demisionar din ALDE)
Mircea Banias (demisionar din ALDE)
Sorin Câmpeanu (demisionar din ALDE)
Tot pe lista premierului ar mai fi Alin Vacaru , parlamentar trimis în Legislativ de PSD Gorj. Acesta nu a semnat moţiunea de cenzură.
Un alt nume vehiculat este cel al lui Şerban Nicolae, care a făcut un apel la colegii săi să poarte un dialog şi să nu mai caute duşmani în partid, dar şi cel al lui Eugen Teodorovici, apropiat al lui Victor Ponta, care a fost văzut în sediul Guvernului, după începerea crizei.
Întrebat despre relaţia sa de prietenie cu Victor Ponta, Teodorovici a răspuns: „Nu se amestecă aceste lucruri. Politica nu se face pe bază de prietenie. Politica se face pe baza unor principii foarte clare şi care să aibă în principal în centrul lor interesul naţional, interesul românilor. Cred că o ţară trebuie să aibă un Guvern care să fie validat de către o majoritate parlamentară” şia anunat că a semnat moţiunea.
Deşi nu au confirmat public, pe listă ar mai putea fi Scarlat Iriza de la ALDE sau Rovana Plumb, care a făcut parte din Guvernul Grindeanu şi despre care se ştie că este apropiata lui Victor Ponta.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu