>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Liviu Dragnea: Parlamentarii PSD care nu au semnat moţiunea au absentat, miercuri va fi vot masiv. Textul, semnat de 222 de parlamentari


Liderul PSD, Liviu Dragnea, a susţinut, duminică, după citirea în plenul comun a moţiunii de cenzură, că parlamentarii PSD care nu au semnat moţiunea nu au făcut-o pentru că au absentat, el arătând că miercuri va exista un "vot masiv" în favoarea moţiunii.

Întrebat cum comentează faptul că moţiunea de cenzură a fost semnată de 222 de parlamentari, dintre care doar de 199 de la PSD, iar restul de la ALDE, Dragnea a spus: "Majoritatea celor care nu au semnat nu au fost prezenţi. Fiecare a vorbit cu mine, unii sunt plecaţi din ţară, ajung în noaptea asta sau mâine, unii ajung marţi".
"Noi am fost interesaţi să avem numărul de semnături peste limita stabilită de Constituţie ( o pătrime din numărul total al senatorilor şi deputaţilor, respectiv 116 parlamentari, n.r.) , iar cei cu care am vorbit am considerat necesar să nu le stric treburile astăzi. Noi stabilisem joi că depunem luni moţiunea de cenzură, aşa şi-au făcut programul majoritatea. Am luat decizia ulterir de a o depune azi (duminică, n.r.) pentru a scurta perioada în care ne aflăm de incertitudine şi de lipsa practică a unui Guvern", a spus Dragnea.
Întrebat dacă ar fi fost un semnal mai puternic dacă PSD avea minimum 233 de semnături, câte voturi sunt necesare pentru a adopta moţiunea, şi dacă are vreo supărare din această cauză, Dragnea a răspuns: "Nu, categoric nu. Eu am mai gestionat o moţiune de cenzură".
"Important este votul de miercuri, care va fi masiv", a subliniat Dragnea.
El a arătat că a vorbit şi cu parlamentarii PSD de Iaşi, despre care apăruseră informaţii în presă că ar vota în bloc împotriva moţiunii de cenzură.
"Am vorbit cu parlamentarii de la Iaşi. Au semnat moţiunea în bloc", a spus Dragnea.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu