>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Bogdan Stan, preşedintele ANAF: „Controalele fiscale nu sunt îndreptate împotriva libertăţii presei”


Controalele fiscale nu vizează libertatea presei, chiar dacă în analizele de risc ar mai putea fi şi alte redacţii vizate, a declarat vineri preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Stan.

„În momentul de faţă, la nivelul Direcţiei Antifraudă, pe luna iulie, sunt 4.000 de controale programate, şi probabil Rise Project se numără printre acestea. ANAF nu este o instituţie politică, nu întreprinde controale în funcţie de acţiuni sau de declaraţii politice. Nu pot să vă dau informaţii în acest moment despre aceste controale”, a spus Bogdan Stan.
Preşedintele ANAF a mai precizat că orientarea analizelor de risc, atât a Direcţiei Antifraudă, cât şi a Direcţiei de Inspecţii Fiscale, sunt prestabilite în funcţie de criteriul riscului fiscal. Întrebat dacă mai sunt şi alte redacţii vizate, Bogdan Stan a sps că „da, probabil că mai sunt, nu e vorba neapărat de anumite redacţii, dar noi facem această analiză de risc, asta este menirea noastră. Controalele ANAF nu sunt îndreptate împotriva libertăţii presei, noi respectăm drepturile şi libertăţile presei”.
Un control al inspectorilor ANAF a avut loc joi la redacţia Rise Project, publicaţie care a furnizat mai multe materiale, în ultima vreme, ce îl vizau pe liderul PSD, Liviu Dragnea.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu