>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

COD ROŞU de caniculă în Bucureşti | 24 de persoane au leşinat. Echipajele de la Ambulanţa au intervenit sâmbătă la peste 450 de cazuri


Echipajele de la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov au intervenit sâmbătă la peste 450 de cazuri, 250 fiind urgenţe. Dintre acestea, 98 au fost intervenţii în locurile publice, în 24 de situaţii fiind vorba despre persoane care au leşinat, a declarat, pentru Mediafax, directorul SABIF, Alis Grasu.

"Echipajele de la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov au intervenit, sâmbătă, până la ora 15.00, la peste 450 de cazuri, 250 fiind urgenţe. Dintre acestea, 98 au fost intervenţii în locurile publice, în 24 de situaţii fiind vorba despre lipotimii şi 17 sincope. Nu sunt creşteri faţă de o zi obişnuită", a declarat directorul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.
Meteorologii au emis o avertizare cod roşu de caniculă, valabilă sâmbătă, pentru 19 judeţe şi pentru municipiul Bucureşti. Celelalte judeţe ale ţării sunt sub cod portocaliu sau galben. Meteorologii anunţă că maximele ajung la 44 de grade Celsius, dar acestea cresc şi cu 10-15 grade la nivelul solului în marile oraşe. Este pentru a treia oară în istorie când ANM emite o avertizare cod roşu de căldură, cea mai ridicată temperatură fiind înregistrată până în prezent în data de 24 iulie 2007, de 44,3 grade Celsius, la Calafat.
Potribit ANM, în Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Galaţi, Brăila, Vaslui şi Iaşi, în municipiul Bucureşti şi în zona joasă de relief a judeţelor Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău şi Neamţ se înregistrează temperaturi de 38 şi 41 de grade. În sudul Olteniei şi al Munteniei, temperaturile ajung la 44 de grade.Administraţia Naţională de Meteorologie a emis şi cod portocaliu şi cod galben de ploi şi vijelii, începând de duminică seara, de la ora 20, până luni la ora 23.00. Cantităţile de apă pot ajunge la 90 l/mp.
În cursul nopţii de duminică spre luni (2/3 iulie) şi pe parcursul zilei de luni, în judeţele Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Dolj, Olt, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman şi zona de munte a judeţelor Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna şi Buzău instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu