>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Ilie Năstase spune că se poate duce la meciuri, la Wimbledon: Nu am nicio interdicţie


Ilie Năstase, în vârstă de 70 de ani, nu crede în ceea ce au scris jurnaliştii de la The Telegraph, care au anunţat că agenţii de pază de la Wimbledon au primit poze cu fostul mare tenismen român, pentru a nu-l lăsa să intre pe arene. Năstase crede că este o invenţie.

Ecourile scandalului de la meciul de Fed Cup cu Marea Britanie încă se resimt. The Telegraph, publicaţia care a fost cea mai vehementă faţă de ieşirile lui Ilie Năstase, a scris că legendarul tenismen român este interzis pe arenele de la Wimbledon. Ba chiar pazincii ar fi primit poze cu Năstase, pentru a-l identifica şi a-i interzice accesul pe arene, în cazul în care are vreo intenţie.
"E o minciună! Daily Telegraph a aruncat asta pe piaţă, dar e o minciună. Nu am nicio interdicţie, dacă am bilet mă pot duce la meci. Eu nu am nicio suspendare, nici nu s-a judecat cazul. Ei trag de timp. Dar nu mă poate opri nimeni să intru pe arenă cu bilet. Mai lipsea să mă interzică şi în Anglia! Cei de la intrare stau să se uite la fiecare persoană care intră pe stadion? Atunci mă deghizez şi eu!
Nu am fost nici la Roland Garros, unde am fost invitat în lojă de Ţiriac. Dar nu m-am dus, poate făceam vreo prostie şi pe acolo, mă certam cu cineva... Nu ştiu când mă vor suspenda, poate peste cinci ani, cât o dura procesul acesta. Ei trag de timp ca să-şi bată joc de mine, să vină şi US Open şi să fie aceeaşi situaţie. Dar Wimbledon-ul şi Roland Garros-ul nu au nicio treabă cu Fed Cup. Serena a înjurat un arbitru şi pedeapsa a fost doi ani cu suspendare", a declarat Ilie Năstase pentru Dolce Sport.(Mediafax)

Postat în::

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu