>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

ÎNSEMNĂRI DINTR-O EXPOZIȚIE – MANIFEST


 
Chiar dacă expoziția în sine nu este … un manifest în adevăratul sens al cuvântului, vizionând-o înclin să-i dau dreptate bunului meu prieten Teodor Dădălău, artistul fotograf gorjean care nu mai are nevoie de nicio prezentare, lucrările sale fiind arhicunoscute nu numai în țară, dar și în toată Europa sau în lume. Spunea Doru, la un moment dat, că expoziția vernisată săptămâna trecută la Palatul Parlamentului României din București, se poate constitui într-o „ acțiune – manifest asupra  a ceeea ce a însemnat și înseamnă arta populară tradițională pentru marii artiști ”, cu trimitere directă la Titanul de la Hobița prin însuși titlul expoziției: “Gorjul de la arta tradiţională la arta modernă”. Cele 150 de lucrări expuse în cea mai mare sală destinată unor astfel de manifestări (are peste 1400 mp !!!!), sală ce poartă numele lui   Constantin Brâncuşi, înnobilează simezele prin diversitatea coloristică, stilistică și modul de realizare. De la  cromatica miraculos împrăștiată pe pânză ori carton, la geometria inexplicabilă în alb-negru a desenului  și până la  colajele textile ori țesătura păienjenișului din fier și teracotă, toate stilurile și tehnicile de lucru și-au dat mâna în lucrările semnate: Cornelia Căruntu, Cristina Cioplea, Gelu Costea, Mariana Fratita, Florin Hutium, Eric Perjovski şi Daniel Şerban. Custodele acestei expoziții-eveniment este, cum spuneam mai sus inegalabilul descoperitor de talente care rămâne artistul fotograf Teodor Dădălău. Chiar dacă expoziţia nu este una obișnuită, ci una care gazduieşte lucrări în care este expusă arta populară  tradițională, scopul ei rămâne punerea în valoare a autenticităţii creaţiilor locale.  Tocmai de aceea o scurtă prezentare, în ordine alfabetică (spre a nu supăra pe nimeni, fiindcă ierarhia valorică a celor șapte… magnifici, samurai, oricum le-am spune, până la urmă, sunt artiști plastici reprezentând Gorjul !!!), este necesară. Născută pe 11 octombrie 1954 în Bucuresti, sub semnul Balanței, care este întruchiparea armoniei și echilibrului, CORNELIA CĂRUNTU este un artist independent, neafiliat vreunei uniuni sau asociații profesionale de profil. Are doar „rădăcini”vagi cu Gorjul, trăind și lucrând în Capitală. A absolvit Institutul de Industrie Usoară si a făcut studii libere de desen și pictură cu Spiru Vergulescu și Doina Melania Arghezi, iar în 2014 a absolvit cursuri de curator și de manager cultural.  Are la activ  participări la numeroase expoziții colective și de grup. Lucrările Corneliei Căruntu  au ambele calități - și pe cea decorativă, dar și pe cea plastică -, sunt lucrări compacte, compoziții foarte bine echilibrate și bine alcătuite . CRISTINA CIOPLEA s-a născut la Târgu-Jiu în 1984. Este absolventă a Universității de Vest Timișoara, Facultatea de Artă și Design. Începând din 2007 este profesor de arte plastice la Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu. A participat la mai multe expoziții de grup în Târgu Jiu, Timișoara, Rm.Vâlcea, Deva, Petroșani, precum și în mai multe tabere de creație plastică. Are la activ  expoziții personale în mai multe orașe din țară. Este unul dintre inițiatorii Expoziției Naționale de grup ”EGOgrafie”. Artistul GELU COSTEA s-a născut la Constanța în anul 1963. In anul 2000 a absolvit Academia de Arte „Luceafărul”din București și este licențiat al Universității de Arte București. Din anul 2000 este membru  al Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Constanța. În anul 2001 a primit Premiul Special „ Alexandru Tipoia” iar un an mai târziu, Premiul „Ștefan Dimitrescu” la Muzeul Județean Vaslui. Începând cu anul 2000 a avut numeroase expoziții personale și de grup. MARIANA FRĂTIȚA a absolvit Facultatea de textile din cadrul Universităţii „Gheorghe Asachi” din Iaşi în anul 1985. Este originară din Piatra Neamţ dar, de aproape 30 de ani, locuieşte în Târgu Jiu. Expune la Palatul Parlamentului  unsprezece lucrări în tehnica denumită „colaj textil” , lucrări inspirate din arta populară tradițională.   Artistul profesionist basarabean, din Chișinău, specializat în artele focului, ceramică, sticlă, email și metal, ERIC PERJOVSCHI  este un adevărat „copil adoptiv” al Gorjului,  în sensul bun, desigur, al  expresiei, fiind  „produsul” lui Doru Dădălău, acesta descoperind – ul și promovând-ul odată cu Festivalul Internațional de Arte Plastice și Arte Vizuale GORJFEST. Eric prezintă câteva dintre lucrările sale în cadrul expoziției de la Palatul Parlamentului.  Artistul târgujian FLORIN  HUTIUM este născut în 1955  fiind  deja un cunoscut artist român care folosește pictura pentru a exprima evenimentele teribile pe care le  trăiește  în viața cotidiană. Cu numeroase expoziții personale și de grup în țară ori în străinătate, artistul este gata spre a fi primit în rândurile membrilor …plini ai Uniunii Artiștilor Plastici din România. DANIEL ȘERBAN este absolvent al Universității Naționale de Artă București, Facultatea de Arte Plastice, specializarea Pictură, promoția 2004. Din același an a participat la toate expozițiile de grup organizate de filiala Gorj a Uniunii Artiștilor Plastici. De asemenea, este prezent, în fiecare an, la Expoziția Națională de grup „EGOgrafie” – Târgu Jiu. A realizat două expoziții personale  (1997 și 1999) în Târgu Jiu. A mai expus în București, Deva, Vâlcea. Are lucrări în colecții particulare din țară și străinătate. Cu asemena cărți de vizită – considerabil … restrânse, aici, din inevitabila lipsă de spațiu tipografic !!! – era normal ca vernisajul expoziției “Gorjul de la arta tradiţională la arta modernă” să se bucure de o prezență numeroasă. Pe lângă reprezentanții organizatorilor – Consiliul Județean Gorj prin Centrul Județean pentru Conservarea și Poromovarea Culturii Tradiționale din Gorj - și ai gazdelor noastre – Centrul Expozițional al Parlamentului României-Camera Deputaților – vernisajul s-a bucurat de prezența mai multor membri ai Ligii Culturale,,Fiii Gorjului”, în frunte cu președintele acesteia, publicistul Alexandru Păsărin, alături de care a venit și Excelența Sa dl. Valeriu Arteni, ambasadorul României  în Vietnam, un promotor al culturii gorjene în spațiul sud-vest Asiatic, prin recentul turneu al Ansamblului Artistic Folcloric Profesionist  „Doina Gorjului”. Au mai fost prezenți, rostind cuvinte de laudă ori exprimându-și aprecierea la adresa lucrărilor expuse și a valorii artiștilor plastici gorjeni, numeroși artiști și oameni de cultură bucureșteni, un public divers și diversificat , ziariști bucureșteni și gorjeni.  Printre vizitatorii expoziției, și foarte mulți  străini – peste două sute, după modestele aprecieri ale subsemnatului, întărite și de afirmația lui Doru Dădălău – vizitatori  japonezi, singaporezi, arabi, dar și europeni – germani, nordici -. Veniți pentru un tur turistic al monumentalei clădiri, dar  și al expozițiilor organizate în spațiul amintit.  Vizitatori  care ar fi fost interesați de existența unui pliant cu explicații, cel puțin în limba engleză, și fotografii ale expozanților și lucrărilor expuse. Poate, s-ar fi realizat astfel și  câteva achiziții ale tablourilor expuse … În orice caz, s-a ratat încă una dintre multiplele ocazii de promovare a Gorjului și artiștilor săi plastici, a culturii și artei tradiționale gorjenești dincolo de granițe. Este un semnal de alarmă la adresa celor care – prin  departamentele specializate încadrate cu specialiști în domeniu…, de la nivelul Consiliului Județean Gorj – ar trebui să aibă, zilnic, prin fișa postului, această  sarcină de serviciu.  Un asemena eveniment, o asemenea deschidere spre lume  nu ar fi trebuit ratate !!!
MARIUS BECHERETE
N.R. Nu-i timpul pierdut pentru sugestia din finalul reportajului meu, expoziția “Gorjul de la arta tradiţională la arta modernă” rămânând pe simezele sălii „Constantin Brâncuși” de la Palatul Parlamentului încă alte dou săptămâni de acum încolo……

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu