>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Noua preşedintă ANAF ţinteşte încadrarea deficitului bugetar în 3% din PIB/ Premierul despre Mirela Călugăreanu: Ori este eroină, ori ne-am făcut de râs amândoi


„Împreună cu Ministerul Finanţelor, vom face toate demersurile necesare pentru a ne încadra în ţinta de deficit de 3% din PIB”, a declarat, la preluarea funcţiei, noua preşedintă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Mirela Călugăreanu.

De asemenea, „vom acorda o atenţie sporită relaţiei Fisc-contribuabil, pe de-o parte, în vederea stimulării conformării voluntare, iar pe de altă parte pentru creşterea încrederii acestora în instituţia fiscală”, a mai afirmat noua preşedintă ANAF.
Mirela Călugăreanu a fost numită în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în urma deciziei prim-ministrului, publicată în Monitorul Oficial nr. 0573 din 18 iulie 2017.
Mirela Călugăreanu dispune de o experienţă vastă în domeniul fiscal, de mai bine de 26 de ani, atât în activitatea de colectare a veniturilor publice, cât şi în administraţia publică, în general. Principalele obiective stabilite de noua conducere ANAF vizează eficientizarea colectării veniturilor bugetare, recuperarea sumelor neîncasate la buget şi realizarea veniturilor bugetare prognozate pentru acest an”, se arată într-un comunicat al ANAF.Tudose, despre noua şefă a ANAF, Mirela Călugăreanu: Ori este eroină, ori ne-am făcut de râs amândoi
Premierul Mihai Tudose a declarat, marţi, că noua şefă a ANAF, Mirela Călugăreanu, este o persoană foarte respectată şi foarte hotărâtă, ”o doamnă care îşi dă seama că îşi joacă cartea vieţii profesionale prin această numire - ori este eroină, ori ne-am făcut de râs amândoi”.
Am primit din partea dlui ministru Ionuţ Mişa mai multe propuneri. Împreună ne-am consultat. Am vorbit cu fiecare dintre persoanele respective. Da, am ales o doamnă despre care am avut aceleaşi referinţe - foarte respectată şi foarte hotărâtă, o doamnă care îşi dă seama că îşi joacă cartea vieţii profesionale prin această numire. Ori este eroină, ori ne-am făcut de râs amândoi”, a declarat Mihai Tudose la Realitatea TV.
El a ţinut să precizeze că Mirela Călugăreanu nu are ”absolut nicio culoare politică”.
Totodată, premierul a menţionat şi motivele pentru care l-a demis pe Bogdan Stan.
”În ultimele două săptămâni am aşteptat de la fosta conducere a ANAF nişte măsuri care să dea un nou impuls unui anumit tip de disciplină financiar-fiscală, pe care eu am cerut-o din prima zi de mandat. Am spus că îmi doresc să reprezint un stat puternic, prietenos cu cetăţenii oneşti. Am cerut de la ANAF o strategie pentru o colectare bună, nu o strategie tip western, să mai vedem mascaţi alergând după bătrânele cu pătrunjel prin piaţă şi nici apăsând foarte tare cu bocancul tocmai pe cei cinstiţi, din dorinţa de a mai stroarce ceva de la ei”, a spus Tudose.
El a mai spus că a cerut o strategie coerentă în vămi, pentru a stopa contrabanda ”cu de toate” în România.
Vom începe să ne ocupăm de marea evaziune, pentru că nu se mai poate”, a adăugat Tudose.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu