>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Trei români morţi şi şase răniţi, într-un accident pe o autostradă din Ungaria


Trei români au murit şi alţi şase au fost răniţi, marţi, într-un accident pe o autostradă din Ungaria, informează MAE. Victimele se aflau într-un microbuz care se îndrepta spre România.

”Consulatul General al României la Gyula are în atenţie accidentul produs în dimineaţa zilei de 25 iulie a.c. şi a întreprins demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare. Potrivit informaţiilor disponibile momentan, accidentul s-a soldat cu decesul a trei cetăţeni români, precum şi cu rănirea altor şase cetăţeni români, care au fost transportaţi şi internaţi la spitale din proximitate”
Victimele se aflau într-un microbuz care se îndrepta spre România. Nu s-a stabilit, până în acest moment, care au fost cauzele care au dus la producerea accidentului.
”Toate cele nouă victime circulau la bordul unui microbuz care se îndrepta spre România. Până în prezent, circumstanţele în care s-a produs accidentul nu au fost clarificate. De asemenea, o echipă mobilă împreună cu şeful oficiului consular s-au deplasat în regim de urgenţă, la locul accidentului şi la spitalele din zonă pentru a acorda sprijinul necesar. Consulatul General al României la Gyula monitorizează cu prioritate cazul şi este în contact cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări”, transmite MAE.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu