>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 6 luni din 2017


Datoria externă totală a crescut cu 1,8 miliarde de euro în perioada ianuarie-iunie, iar datoria pe termen lung a însumat 69,4 miliarde de euro la 30 iunie (73,6 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 0,6% faţă de 31 decembrie 2016, a comunicat luni Banca Naţională a României (BNR).
Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 iunie 2017 nivelul de 24,86 miliarde de euro (26,4% din totalul datoriei externe), în creştere cu 6,3% faţă de 31 decembrie 2016.
Potrivit BNR, în perioada ianuarie-aprilie 2017, datoria externă totală a crescut cu 1,7 miliarde de euro.
„Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 23,5% în perioada ianuarie-iunie 2017, comparativ cu 27,4% în anul 2016. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 30 aprilie 2017 a fost de 6,3 luni, nivel comparabil cu cel de la 31 decembrie 2016”, se arată într-un comunicat al BNR.„Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt - calculată la valoarea reziduală - cu rezervele valutare la BNR la 30 aprilie 2017 a fost de 85,9 la sută, comparativ cu 90,1 la sută la 31 decembrie 2016”, a precizat banca centrală.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu