>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

ÎNCEPE TÂRGU JIU BIKEFEST 2017



Primăria Municipiului Târgu Jiu, prin Direcția de Turism și Evenimente Culturale, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică „Constantin Brâncuși” și Asociația Trix Bike vă invită, în perioada 4-6 august a.c., la TÂRGU JIU  BIKEFEST  2017. La acest eveniment care se va desfășura pe un traseu de 16 kilometri sunt așteptați să participe bicicliști din toată țara. Sosirea participanților este programată pentru vineri, 4 august, în intervalul 12:00 – 17:00, când va fi organizata o recepție, în cadrul căreia organizatorii vor oferi informații legate de program, recunoștere traseu, acomodare, campare, cazare, masa și înscrierea la concurs. Va urma o perioadă de câteva ore pentru relaxare, socializare și muzică, împreună cu cei mai buni DJ. Concursul propriu-zis este programat  sâmbătă, 5 august, pe un traseu amenajat în zona întrecerii de  rally cross de la Preajba. Organizatorii promit că toți participanții vor primi diplome și premii: „O adevărată «competiție de zâmbete» cu și pentru bicicliști, concurs MTB XC , Concurs kids & family. Pe toată perioada festivalului, toți riderii pot avea parte de distracție pe traseele amenajate și drumurile forestiere din imediata apropiere a cartierului Preajba“, se arată pe site-ul  de popularizare a competiției. În încheiere, pe dealul din Preajba va avea loc un concert. Organizatorii au stabilit și traseul concursului. „Avem și prima variantă de traseu, diferită de varianta anterioară. Lungimea unei ture este de 16 km., diferența de nivel cumulată: 280 metri. Pentru două ture de concurs, vor fi 32 de km. și 560 metri diferență totală de nivel“, se mai arată pe site-ul competiției.                                                                                                                                                                                                                  M. Becherete

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu