>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Programul "Laptele şi cornul", îmbogăţit cu fructe şi legume. Şcolile trec din toamnă la obiceiuri alimentare sănătoase


Guvernul a unit programele de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli şi “Lapte şi corn”, potrivit unei ordonanţe aprobată vineri, pentru a asigura participarea României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene, ce se va derula în perioada 2017-2023.

”Programul pentru şcoli unifică şi continuă Programul de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli şi Programul “Lapte şi corn” (implementate la nivel naţional), în conformitate cu regulamentele europene începând cu anul şcolar 2017-2018, asigurând astfel participarea României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene, ce se va derula în perioada 2017-2023, potrivit unei ordonanţe aprobate de Guvern. Conform legislaţiei europene, Programul pentru şcoli are două componente - distribuirea de fructe şi/sau legume proaspete, lapte natural de consum şi/sau produse lactate fără adaos de lapte praf şi măsurile educative care însoţesc distribuţia produselor”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
Potrivit sursei citate, actul normativ aprobat prevede crearea cadrului legislativ naţional pentru implementarea componentelor şi obiectivelor acestui program în România, care va fi pus în aplicare de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Sănătăţii.
”În termen de 30 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, printr-o hotărâre de guvern, se vor stabili măsurile necesare pentru implementarea Programului pentru şcoli al României care va asigura şi distribuţia produselor de panificaţie. Acest program urmăreşte crearea de obiceiuri alimentare sănătoase de la o vârstă fragedă, (prin componenta de educaţie pentru sănătate obligatorie a acestui program), precum şi creşterea consumului de produse locale”, se mai arată în comunicat.
Finanţarea Programului pentru şcoli al României va fi asigurată de la bugetul de stat, prin sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată repartizate pe judeţe şi municipiul Bucureşti, şi din fonduri externe nerambursabile. Bugetul pentru implementarea Programului pentru şcoli al României în fiecare an şcolar se va stabili anual prin Hotărâre de Guvern.
Din punct de vedere legislativ, ordonanţa aprobată astăzi stipulează că, la intrarea în vigoare a hotărârii de guvern, vor fi abrogate OUG nr.96/2002 şi OUG nr. 24/2010. Mai mult, acordurile-cadru/contractele de achiziţie publică încheiate pentru aplicarea prevederilor OUG nr.96/2002 şi OUG 24/2010, înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, sunt supuse dispoziţiilor legale în vigoare la data când acestea au fost încheiate în ceea ce priveşte încheierea, modificarea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea acestora.
În prezent, elevii şi preşcolarii primesc fructe şi/sau legume, produse lactate şi de panificaţie în baza Programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli (OUG nr. 24/2010) şi a Programului “Lapte şi corn” (OUG nr.96/2002).(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu