>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

SCANDAL uriaş la Nestle: Gigantul elveţian este acuzat că a vândut, în ultimii 10 ani, apă de la robinet sub numele unui brand premium. Frauda este colosală


Nestle, în mijlocul unui scandal uriaş, compania fiind acuzată că a vândut, sub tutela produsului Poland Spring, apă de la robinet, în valoare de 900 de milioane de dolari pe an, în ultimii 10 ani, încât izvorul din care susţine compania că a îmbuteliat apa, ar fi secat cu 50 de ani în urmă, informează Wall Street Journal.

Apa Poland Spring este „o fraudă colosală, promovată împotriva consumatorilor americani”, potrivit unui proces iniţiat săptămâna aceasta.
Procesul iniţiat în Connecticut, acuză că presupusa „100% apă naturală de izvor”, aşa cum scrie pe eticheta Poland Spring, este de fapt apă de la robinet care nu îndeplineşte definiţiile federale.
De asemenea, este susţinut în dosar că izvorul Poland Spring a secat în urmă cu 50 de ani.Drepturile asupra izvorului din Maine, a fost cumpărat de Perrier în 1980 şi a trecut în custodia Nestle când gigantul a achiziţionat compania Perrier în 1992.
Dar reclamanţii susţin, în cele 325 de pagini ale documentului prin care a fost intentat procesul, că Nestle a vândut în tot acest timp apă de la robinet purificată, nu apa de izvor „care simbolizează puritate şi înaltă calitate, impunând preţuri premium”.
În proces se susţine că apa nu este în conformitate cu reglementările FDA care menţionează că apa trebuie să provină din izvorul respectiv sau din alte zone care alimentează respectivul izvor.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu