>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Sindicaliştii ANP cer revocarea eliberării condiţionate a lui Gigi Becali pentru că l-a ameninţat pe directorul penitenciarului Jilava/ Reacţia lui Becali: La mine s-a terminat termenul pentru liberare condiţionată


Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a cerut, luni, revocarea liberării condiţionate a lui Gheorghe Becali, întrucât acesta l-a ameninţat pe directorului Penitenciarului Jilava, închisoare în care se află vărul său, Victor Becali.

Reacţia Federaţiei vine după ce Becali a intervenit în direct într-o emisiune de televiziune din data de 19 august, unde a afirmat cât se poate de explicit că i-a transmis o serie de mesaje de ameninţare directorului Penitenciarului Jilava pe motiv că acesta nu a aprobat o nouă învoire pentru vărul său, încă deţinut, Victor Becali.
„Considerăm că se impune sesizarea instanţei de executare a pedepsei privative de libertate în legătură cu revocarea liberării condiţionate, dar şi a organelor de urmărire penală pentru infracţiunea de ultraj în formă calificată, fostul deţinut Gheorghe Becali fiind cunoscut pentru comandarea unor actiuni de tip mafiot (sechestrare de persoane)”, a explicat preşedintele FSANP, Sorin Dumitraşcu.
Sursa citată a precizat acest demers se înscrie în programul de acţiuni sindicale care are în vedere, pe lângă îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi eliminarea deficitului de personal, şi întărirea cadrului instituţional şi legal referitor la protecţia personalului din penitenciare.Pe 3 aprilie 2015, Gigi Becali a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Poarta Albă după ce a executat o treime din pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare, decizia fiind luată de Tribunalul Constanţa. El a avut de executat o pedeapsă de trei ani şi şase luni, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul "Valiza" şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.
Becali,despre acţiunea sindicatelor ANP: La mine s-a terminat termenul pentru liberare condiţionată
Patronul FCSB, George Becali, a declarat, pentru MEDIAFAX, referitor la acţiunea sindicatelor din penitenciare care au cerut revocarea eliberării condiţionate, că nu comentează "prostii", menţionând că lui i s-a încheiat termenul pentru liberare condiţionată.
"Uitaţi-vă la lege. Cerem ce vrem în ţara asta, în lumea asta? Să îmi arate în lege unde pot cere asta. Eu nu comentez prostii. Astea-s prostii. La mine s-a terminat termenul pentru liberare condiţionată", a declarat, pentru MEDIAFAX, George Becali.
Reacţia patronului FCSB vine după ce Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a cerut, luni, revocarea liberării condiţionate întrucât Gigi Becali l-a ameninţat pe directorului Penitenciarului Jilava, închisoare în care se află vărul său, Victor Becali.
Patronul FCSB a intervenit în direct într-o emisiune de televiziune din data de 19 august, unde a afirmat cât se poate de explicit că i-a transmis o serie de mesaje de ameninţare directorului Penitenciarului Jilava pe motiv că acesta nu a aprobat o nouă învoire pentru vărul său, încă deţinut, Victor Becali.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu