>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Sute de persoane la cozi, o nouă zi de aglomeraţie la Direcţia Paşapoarte din Pipera. Oamenii, direcţionaţi la sediul din Amzei: "Ne-am luat apă, mâncare şi răbdare la noi"


Sute de oameni s-au strâns, joi dimineaţa, la sediul Direcţiei de Paşapoarte din Pipera, fiindu-le permis accesul de la ora 7.00, ghişeele urmând a fi deschise la 8.30. Solicitanţii au fost direcţionaţi şi către sediul din Piaţa Amzei. La direcţiile din ţară situaţia e similară.

Filofteia Gherasim are 65 de ani şi locuieşte în Italia. Trebuie să îşi schimbe paşaportul înainte de a pleca din nou din România, aşa că este a doua dimineaţa pe care şi-o începe la Direcţia de Paşapoarte.
"Ieri am fost la Amzei, aşa cum ne-au spus, ca să scap de coadă. Când am ajuns acolo, după 20 de minute, mi-au zis că paşaportul temporar nu se poate face decât aici. Acum am venit de la ora 07:00, am găsit deja 200 de persoane în faţa mea, iar domnul de la Paşapoarte îmi zice iar să merg în Amzei, că au montat imprimanta acolo. Eu de aici nu mai plec, că nu vreau să mai pierd încă o zi şi să mă trezesc că nu am rezolvat problema asta", spune femeia.
Ionuţ are 30 de ani şi se pregăteşte de vacanţă. Şi el a venit de la prima oră la Direcţia de Paşapoarte din Pipera, alături de soţie şi de bebeluş.
"Plecăm în septembrie cu toţii în vacanţă în străinătate şi trebuie noi să ne reînnoim paşapoartele şi celui mic să îi facem unul. Noi voiam să venim cu câteva zile înainte să plecăm, dar am văzut la televizor că e nebunie şi am venit de acum. Ne-am luat apă, mâncare şi răbdare la noi. Nu mi se pare normal să fie cozile astea, dar aşa se întâmplă când dai afară oamenii, nu investeşti în infrastructură şi te aştepţi să meargă totul cu vorba buna. E vina mea şi a noastră că acceptam", spune tânărul.
Şi la sediul din Piaţa Amzei s-au strâns zeci de persoane.
Ministrul Afacerilor Interne a solicitat, miercuri, soluţii directorului general al Direcţiei de Paşapoarte pentru rezolvarea problemelor de la nivelul ţării, dar şi a celor din Pipera. Ulterior, o imprimantă pentru tipărirea paşapoartelor simple temporare a fost instalată noaptea trecută la sediul din Piaţa Amzei, pentru ca cererile pentru paşapoarte temporare să poată fi depuse şi la acest sediu.
"A fost solicitată de la Imprimeria Naţională o imprimantă specială pentru sediul din Piaţa Amzei la care să se poată tipări paşapoartele simple temporare. Până în prezent, acest tip de paşaport se putea elibera doar la 3 ghişee din sediul din Şos. Pipera. Potrivit informaţiilor primite de la specialiştii Direcţiei Generale de Paşapoarte şi ai Imprimeriei Naţionale, imprimanta va fi montată la sediul din Piaţa Amzei în această noapte", arată Ministerul Afacerilor Interne (MAI), într-un comunicat de presă remis miercuri seară Mediafax. 
De asemenea, pentru că în sediul din Pipera, miercuri la ora 15.30 erau în aşteptare 448 de cereri depuse, în timp ce la sediul din Piaţa Amzei erau doar 10 persoane, au fost puse la dispoziţia cetăţenilor mijloace de transport ale MAI pentru a fi transportaţi de la Pipera la sediul din Piaţa Amzei. Totodată, s-a luat decizia ca persoanele care aşteptau eliberarea paşapoartelor la sediul din Pipera sau care au rămas acolo pentru a depune documentele să primească apă.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu