>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

The New York Times: Echipa procurorului special Robert Mueller a cerut Casei Albe să predea documente despre Michael Flynn


Echipa procurorului special Robert Mueller, care anchetează ingerinţele Rusiei în scrutinul prezidenţial din SUA, a cerut Casei Albe să predea o serie de documente referitoare la fostul consilier prezidenţial Michael Flynn, care a avut mai multe întrevederi cu ambasadorul rus la Washington.

Cotidianul The New York Times, citând surse familiare cu situaţia, a relatat că anchetatorii au mai audiat şi martorii în legătură cu activităţile de lobby în numele Turciei desfăşurate de Flynn, existând suspiciuni că acesta ar fi primit fonduri ilegale de la Guvernul turc în timpul campaniei prezidenţiale.
Mueller a constituit un mare juriu pentru evaluarea probelor strânse în cazul afacerilor lui Flynn.
Biroul Federal pentru Investigaţii, Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor au declanşat anchete în cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi al presupuselor contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi. Un procuror special, Robert Mueller, coordonează investigaţiile.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu