>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Vremea se menţine caniculară în mai toată ţara. Prognoza meteo pentru joi şi vineri


Vremea va deveni caniculară după-amiaza în cea mai mare parte a ţării, iar indicele temperatură-umezeală se va situa în general peste pragul critic de 80 de unităţi, informează ANM.

JOI
ÎN ŢARĂ
În cea mai mare parte a ţării vremea va fi caniculară după-amiaza, iar disconfortul termic accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să atingă şi să depăşească uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 30...31 de grade pe litoral şi în jurul a 39 de grade, local, în vestul, sud-vestul şi centrul ţării, iar cele minime vor fi cuprinse între 14 şi 24 de grade, mai scăzute, spre 10 grade în depresiunile din estul Transilvaniei, dar şi mai ridicate, până la 26...27 de grade în Dealurile de Vest şi în nordul litoralului. Cerul va fi variabil pe litoral şi la munte şi mai mult senin în restul teritoriului. Cu totul izolat, în zona montană, în a doua parte a zilei, vor fi ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat.LA BUCUREŞTI:
Vremea va fi caniculară după-amiaza, iar disconfortul termic accentuat, indicele de confort termic temperatură-umezeală (ITU) urmând să atingă şi să depăşească pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 36...37 de grade, iar cea minimă de 19...21 de grade.

VINERI
ÎN ŢARĂ
Vremea se va menţine caniculară, iar disconfortul termic va deveni deosebit de accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să depăşească, pe arii extinse, pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 32 de grade pe litoral şi în jurul a 40 de grade, local, în jumătatea de vest a ţării, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 27...28 de grade în Dealurile de Vest şi în nordul litoralului. Cerul va fi mai mult senin şi doar cu totul izolat, în orele amiezii, vor fi ploi slabe, de scurtă durată, în zona de munte. Vântul va sufla slab şi moderat.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu