>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Cel puţin patru răniţi după ce un tren a deraiat în urma coliziunii cu un vehicul blindat


Un tren de pasageri a deraiat în estul Suediei după o coliziune cu un vehicul blindat care participa la un exerciţiu militar în zonă, au anunţat autorităţile, precizând că cel puţin patru persoane au fost rănite, dintre care trei militari, informează site-ul agenţiei Reuters.

 Incidentul a avut loc în apropiere de orăşelul Trosa, aflat la sud de capitala suedeză.
"Mecanicul trenului a suferit răni uşoare", a declarat un purtător de cuvânt al operatorului feroviar SJ. Trenul avea trei vagoane şi transporta aproximativ 70 de pasageri, a adăugat oficialul.Autorităţile suedeze au transmis că circulaţia feroviară a fost oprită în zonă în urma "accidentului", relatează site-ul The Local.
Forţele militare suedeze şi unii aliaţi NATO desfăşoară în prezent cel mai amplu exerciţiu militar din ultimele doua decenii, iar o parte dintre operaţiuni au loc în zona unde s-a produs accidentul.
Exerciţiile militare din Suedia, ţară cu statut neutru, au loc pe fondul temerilor generate de creşterea puterii militare a Rusiei.
În cadrul exerciţiului va fi simulat un atac venit dinspre est asupra insulei baltice Gotland. În acelaşi timp, Rusia a desfăşurat cele mai mari manevre militare din ultimii ani, aspect ce a amplificat neliniştea mai multor state NATO.
”Climatul de securitate este tot mai rău”, a afirmat Micael Byden, comandantul Forţelor Armate din Suedia, adăugând că exerciţiul se va desfăşura pe o perioadă de trei săptămâni.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu