>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Dragnea cere procurorilor anchetă la CFR: Lucrări nu sunt, dar din cauza unor virgule în contract, companiile trebuie să plătească milioane de euro / Cât valorează contractele Astaldi cu CFR SA, încheiate în 2017


Astaldi, căreia CFR SA trebuie să îi plătească peste 71 de milioane de euro, are mai multe contracte în România, valoarea celor încheiate cu CFR SA, în 2017, fiind de peste 1,3 miliarde de euro. Compania mai este implicată în lucrările pasajului de la Piaţa Sudului şi ale magistralei 5 de Metrou.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri că procurorii ar trebui să investigheze situaţia de la CFR, acolo unde pierderile depăşesc 142 milioane de euro, în condiţiile în care în infrastructură nu se văd lucrările, "dar ne lovim de o virgulă în contract şi cerem bani".
"Avem 142 milioane euro pe care o societate de stat. CFR, trebuie să le plătească ca şi pretentţi. Cred că procurorii, între 2-3 hotărâri de guvern, pe care le investighează, poate investighează de ce statul român trebuie să plătească unor firme, în general străine. Nu facem lucrări, în schimb plătim. Aveţi aceste informaţii pentru CFR SA", a declarat liderul PSD, Liviu Dragnea, la Suceviţa.
Liderul PSD a făcut public şi un document prin care Compania Naţională Căi Ferată CFR SA este înştiinţată că în termen de 10 zile este somată să plătească în contul deschis de Astaldi SpA suma de 71.569.441,14 euro . De asemenea, compania este înştiinţată că trebuie să achite suma de 3.160,29 lei, cu titlu de cheltuieli de executare silită, data de emitere a documentului fiind 21 septembrie 2017.Dragnea a mai declarat că pretenţiile sunt ridicate după identificarea unor erori care sunt "scăpate" chiar cu complicitatea unor angajaţi din companii.
"Guvernul ar trebui să trimită asta la procurori pentru că nu e în regula. Nu îmi permit să spun cum au decis instanţele. Se plătesc pentru tot felul de pretenţii. Ascultând mai mulţi colegi, e cu complicitate a unora din societăţile respective. Nu facem nimic, dar punem o virgulă în contract şi cerem bani", a mai declarat liderul PSD.
Compania italiană Astaldi, care a somat CFR SA să plătească 71,5 milioane de euro, a obţinut de la Compania Naţională Căi Ferată CFR SA peste 6 miliarde de lei pentru contracte semnate anul acesta.
CFR SA şi Asocierea FCC-Astaldi-Convensa au semnat, la finalul lunii august, contractul pentru modernizarea tronsonului Gurasada-Simeria, în valoare de 2,63 miliarde de lei. Asocierea FCC-Astaldi – Convensa va executa lucrările de modernizare a infrastructurii şi suprastructurii feroviare pe secţiunea Gurasada-Simeria, situată pe Axa prioritară TEN-T 22 (Coridorul Rin-Dunăre, ramura nordică) Nürnberg-Praga-Viena-Budapesta-Curtici-Simeria-Braşov-Bucureşti-Constanţa. Contractul are ca sursă de finanţare fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat, iar termenul de execuţie este de trei ani, la care se adaugă perioada de garanţie de doi ani.
Compania Naţională de Căi Ferate şi Asocierea Astaldi SpA - FCC Construccion SA - Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – SC Thales Systems România SRL au semnat, la finalul lunii mai, două contracte în valoare de 3,45 miliarde de lei pentru reabilitarea unor secţiuni feroviare situate pe Coridorul IV Pan-Eururopean. Sursa de finanţare pentru execuţia lucrărilor de reabilitare este asigurată din fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat, iar valoarea totală estimată a celor două contracte este de 3.453.353.196,57 de lei (fără TVA).
Consorţiul format din Astaldi (Italia), FCC (Spania), Delta ACM şi AB Construct (România) a fost desemnat de Metrorex, în februarie 2011, pentru construcţia tronsonul de metrou Râul Doamnei-Haşdeu (Magistrala 5) pentru 215 milioane de euro.
Asocierea Astaldi SPA – Euroconstruct Trading 98 SRL – RCV Global Group SRL este, de asemenea, constructorul pasajului Piaţa Sudului.
Asocierea Astaldi SPA – Max Boegl Romania SRL – Astalrom SA – Consitrans SRL a fost desemnată, în aprilie 2016, de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale să realizeze lucrările lotului Iernut - Chetani (17,9 km), parte din secţiunea Ogra-Câmpia Turzii, care aparţine autostrăzii Braşov - Târgu Mureş - Cluj –Oradea, pentru 437,6 milioane de lei.
În septembrie 2014, Primăria Capitalei a anunţat că Astaldi Spa şi UTI Grup vor realiza proiectul de construcţie şi modernizare a patinoarului Flamaropol din Capitală, cele două companii câştigând licitaţia cu o ofertă de 22 de milioane de euro.
Asocierea Astaldi SpA (Italia) – IHI Infrastructure Systems Co. Ltd. (Japonia) a mai depus, anul acesta, o ofertă pentru proiectarea şi execuţia podului suspendat peste Dunăre de la Brăila, valoarea proiectului fiind de peste două miliarde de lei, cel mai mare contract pentru un proiect de infrastructură din ultimii 27 de ani.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu