>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Mădălin Stoica, militarul mort în Afganistan, decorat de preşedinte/ Colegii i-au dedicat programul de la festivalul aeronautic din Capitală


Preşedintele Klaus Iohannis a semnat sâmbătă decretul de decorare post-mortem a sublocotenentului Stoica Vintilă Mădălin, decedat vineri în Afganistan.

"În semn de recunoştinţă şi apreciere pentru dăruirea şi curajul manifestate sub culorile drapelului naţional, pentru spiritul de sacrificiu dovedit în timpul executării unei misiuni de luptă în Teatrul de Operaţii din Afganistan, preşedintele României, Klaus Iohannis, a conferit post-mortem Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, de război, sublocotenentului Stoica Vintilă Mădălin", transmite Administraţia Prezidenţială.
Decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Apărării Naţionale, Mihai Fifor.
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a dedicat programul artistic de la festivalul aeronautic din Bucureşti militarului decedat, vineri, în Afganistan, Mădălin Stoica."Astăzi, la "AeroNautic Show 2017", aducem un omagiu camaradului nostru căzut la datorie, sublocotenentul post-mortem Mădălin Stoica. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", scrie pe pagina de Facebook a ministrului.
Înainte de începerea programului artistic, reprezentanţii MApN au anunţat că acesta îi este dedicat sublocotenentului Mădălin Stoica.
În cadrul festivalului a avut loc un spectacol aeronautic pe Lacul Morii, până la ora 18.00 fiind evenimente în desfăşurare şi în Parcul Crângaşi.
Mădălin Stoica a decedat vineri, în urma unui atac asupra unei patrule româneşti care executa o misiune în regiunea Kandahar din Afganistan, anunţă MApN. Alţi doi militari români sunt răniţi. Militarul, de 41 de ani, era căsătorit şi avea un copil. Se afla la prima misiune în teatrele de operaţii şi era angajat al M.Ap.N. din anul 2002.
În acelaşi atac cu maşină capcană asupra patrulei au fost răniţi caporalul Ionel Buzea şi fruntaşul Ionel Toma. Ei au primit îngrijiri medicale, fiind evacuaţi pe calea aerului la spitalul militar din Kandahar, anunţă Ministerul Apărării.
Militarii se aflau într-un convoi de patru autovehicule MRAP (Mine-Resistant Ambush Protected) când un autovehicul capcană a intrat în blindatul lor.
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a lui Mădălin Stoica şi a înaintat Preşedintelui României propunerea de a-i conferi Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.
Luni, 18 septembrie, vor fi organizate în unităţile militare din ţară şi din teatrele de operaţii ceremonii de comemorare a militarului căzut la datorie.
În anul 2017, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu peste 620 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni.
În timpul misiunilor externe, 29 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 180 au fost răniţi.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu