>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Poliţiştii din Grecia au declanşat două zile de proteste împotriva măsurilor de austeritate


Sute de poliţişti greci, susţinuţi de colegi din alte departamente de stat, au declanşat, vineri, proteste în oraşul Salonic împotriva măsurilor de austeritate impuse de guvern în acord cu creditorii internaţionali, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.

Poliţiştii au avut asupra lor baloane cu heliu de culoare neagră şi au ocupat centrul Salonicului, al doilea cel mai mare oraş din Grecia.
Marşul reprezintă debutul a două zile de proteste împotriva reducerilor privind cheltuielile de stat, care au fost impuse în ultimii şapte ani pentru a răspunde cerinţelor creditorilor internaţionali. Reformele financiare au cauzat o creştere abruptă a nivelului sărăciei în Grecia.
Mulţi dintre poliţiştii prezenţi la mitingul de vineri vor fi la serviciu în weekend, când alte demonstraţii sunt planificate de sindicatele greceşti şi de grupuri civice de stânga.Protestele au fost programate pentru a coincide cu vizita la Salonic a premierului grec Alexis Tsipras, care urmează să inaugureze un târg internaţional anual.
În luna iulie, Comisia Europeană a anunţat că situaţia fiscală a Greciei s-a îmbunătăţit, iar Uniunea Europeană ar trebui să oprească procedura disciplinară împotriva ţării în ceea ce priveşte deficitul excesiv.
Economia Greciei este aşteptată să crească cu 2,1% în 2017, peste media zonei Euro, potrivit prognozelor Comisiei Europene. Rata şomajului a rămas cea mai ridicată din UE, la 21,7% în luna aprilie.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu