>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Sindicatele din PENITENCIARE avertizează că reducerea pedepselor pentru cei deţinuţi în condiţii improprii va duce la noi procese


Federaţia Sindicatelor din Adm. Penitenciarelor trage un semnal de alarmă cu privire la aplicarea prevederilor privind reducerea pedepselor cu 6 zile la fiecare 30 petrecute de un deţinut în condiţii improprii. Sindicaliştii susţin că nu există un sistem pus la punct, iar asta va atrage noi procese.

"Începând cu 19 octombrie 2017 deţinutii ar trebui să beneficiaze de aplicarea legii care prevede ca pentru fiecare 30 de zile petrecute în condiţii improprii se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată. Este, însă, extrem de puţin probabil ca acest lucru să se întâmple, iar personalul din penitenciare va trebui să gestioneze mii de deţinuti nemulţumiţi", se arată în comunicatul transmis de Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Sindicaliştii susţin că noile prevederi vor duce la şi mai mult haos în sistem.
"Guvernanţii nu au înţeles exact implicatiile juridice ale proiectului de act normativ lucrat pe genunchi şi aprobat în viteză, cu toată opoziţia specialisşilor din instanţele de judecată şi din penitenciare. La această dată, termenele de implementare sunt depăşite, sistemul informatic este înca în faza de pregătire, iar judecătorii de executare şi specialiştii în evidenţa executării pedepselor nu reuşesc să cadă de acord în chestiuni de drept esenţiale. Ori, în aceste condiţii, ne aşteptăm la mii de alte procese intentate de deţinutţi nemulţumiţi", transmite sursa citată.Potrivit angajaţilor din penitenciare, regimul juridic al celor şase zile considerate ca fiind executate nu este clar, efectul fiind că, în funcţie de interpretare, acestea ar urma să fie scăzute efectiv din cuantumul total al pedepsei aplicate sau sa fie asimilate zilelor considerate ca executate, pe baza muncii prestate.
"Diferenţa de interpretare poate duce, de exemplu, la situaţii paradoxale în care unii deţinuţi ar fi trebuit puşi în libertate cu luni sau chiar ani înainte de data calculului zilelor considerate ca executate şi punerea efectivă în libertate, mai ales în situatţa deţinutţlor cu pedepse mari şi care au primit amânări. Pe aceleaşi considerente, scăzându-se efectiv din cuantumul pedepsei aplicate, ar insemna că - în fapt - se modifica pe cale administrativă o pedeapsa cu închisoarea, fiind astfel afectată securitatea hotărârilor penale care, odată ce sunt definitive, sunt intrate în puterea lucrului judecat. Specialistii in domeniu nu au inca un raspuns la intrebarea referitoare la modalitatea de punere in libertate atunci cand, dupa scaderea zilelor obtinute ca masura compensatorie, pedeapsa ar fi expirat la o data anterioara. Legea nu stabileşe dacă liberarea se produce pe cale administrativă sau pe cale judecatoreasca, in situatia in care aceste zile considerate ca executate ar fi deduse din durata pedepsei aplicate", susţin sindicaliştii.
Tocmai de aceea, reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor cer Guvernului să ia în serios punerea în aplicare a actului normativ şi să clarifice prevederile legale. CEDO a cerut României ca în jumătate de an să vină cu măsuri concrete pentru a remedia situaţia din închisori legată de aglomeraţie şi lipsa condiţiilor.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu