>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Sorana Cîrstea a fost eliminată în turul al doilea, la Wuhan Open


Jucătoarea Sorana Cîrstea, locul 46 mondial, a fost eliminată, marţi, în turul secund al turneului WTA Premier 5 de la Wuhan (China), desfăşurat pe hard şi dotat cu premii în valoare de 2.365.250 de dolari.

Cîrstea a fost învinsă, cu scorul de 6-3, 6-3, în 57 de minute de joc, de jucătoarea chineză Qiang Wang, numărul 55 mondial.
De-a lungul întâlnirii, românca a comis trei duble greşeli şi a avut procentaje de reuşită la serviciu de 45 la sută cu prima minge şi 17 la sută cu cea de-a doua. Cîrstea şi-a pierdut serviciul de şapte ori şi a reuşit patru break-uri.
În optimi de finală, Qiang Wang o va întâlni pe câştigătoarea meciului Karolina Pliskova (Cehia, locul 4 WTA) - Shuai Zhang (China, 26 WTA).
Prezenţa în turul al doilea al probei de simplu este premiată la Wuhan cu 14.265 de dolari şi 60 de puncte WTA. Calificarea în optimi de finală este recompensată cu 27.790 de dolari şi 105 puncte.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu