>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

St Martin, insula devastată de uraganul Irma, a fost o ţintă pentru miliardarii români. Dinu Patriciu, Remus Truică şi alţii au avut case de vacanţă în destinaţia exotică


Saint Martin, insula puternic afectată de uraganul Irma, a fost una dintre destinaţiile favorite ale miliardarilor români, printre cei care au deţinut sau deţin proprietăţi acolo numărându-se fostul proprietar al Rompetrol Dinu Patriciu, precum şi Remus Truică.

Dinu Patriciu a cumpărat casa de vacanţă din Saint Martin după 2008, anul declanşării crizei economice. În 2013, relatări din presă arătau că soţia lui Patriciu, Dana, s-a mutat pe insulă, într-o perioadă în care omul de afaceri avea probleme serioase de sănătate. În prezent, averea sa este disputată de moştenitori.
Pe insulă, care este împărţită în două teritorii, o colectivitate de peste mări franceză şi o constituentă a Regatului Tărilor de Jos, a locuit fosta soţie a lui Remus Truică, Irina Truică, care a obţinut casa în urma divorţului. Imobilul a fost afectat de uraganul Sandy în 2013, dar conform celor mai recente informaţii poate fi închiriat pentru sume cuprinse între 10.000 şi 35.000 de dolari pe săptămână.
Pe St Maarteen (zona olandeză) a locuit o perioadă şi fostul partener de afaceri al lui Dinu Patriciu, Phil Stephenson. Texanul s-a retras din Rompetrol în 2009, când compania a fost cumpărată de KazMunayGas. Ulterior Stephenson a cumpărat o întreagă insulă în Caraibe, Petit St Vincent, unde a deschis un hotel de lux, unde o noapte de cazare costă 1.600 de dolari. 
(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu