>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Uniunea Naţională a Judecătorilor, după votul CSM: Justiţia are nevoie de îmbunătăţiri pentru a o aduce la standarde democratice

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) arată, în urma avizului negativ dat de plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pe legile justiţiei, că „justiţia are nevoie de îmbunătăţiri pentru a o aduce la standarde democratice”.


„Contrar avizării negative a proiectului de modificare a legilor justiţiei de către CSM, printr-un vot de 10 la 8 în data de 28 septembrie 2017, nevoia de îmbunătăţire a sistemului judiciar este o necesitate pentru a corecta problemele incontestabile cu care acesta se confruntă şi a-l aduce la standardele unui sistem de justiţie democratic. UNJR a susţinut în mod constant nevoia de a îmbunătăţi legile justiţiei şi a arătat că proiectul de modificare al acestor legi propus de ministerul justiţiei Tudorel Toader are unele părţi bune, altele care pot fi îmbunătăţite şi unele care nu pot fi acceptate, trebuind regândite sau excluse”, precizează UNJR, într-un comunicat de presă.
Conform sursei citate, au fost numeroase adunări generale în care propunerile au fost analizate distinct, pe fiecare propunere în parte, unele fiind acceptate, altele îmbunătăţite, iar altele respinse.
„Judecătorii din ţara, atât prin adunări generale cât şi prin asociaţii, au făcut eforturi deosebite pentru a analiză fiecare propunere şi, la rândul lor, au venit cu alte propuneri care ar fi contribuit la o mai bună funcţionare a justiţiei. Nevoia modificării legilor justiţiei a pornit chiar de la corpul magistraţilor, astfel încât această necesitate nu poate fi negată. În pachetul de legi erau dispoziţii care, în urmă unor decizii ale Curţii Constituţionale, se impunea de urgenţă a fi implementate. Printre acestea era şi procedura revocării membrilor CSM, a cărei reglementare este imperativă”, menţionează UNJR.Reprezentanţii Uniunii susţin cp între propuneri era şi separarea carierei judecătorilor şi procurorilor, „lucru cerut imperativ de către judecători”.
„În acelaşi timp, nu se poate face abstracţie de faptul că o parte din propunerile ministrului justiţiei nu au fost susţinute de judecătorii din ţara, impunându-se reconsiderarea lor. Am luat act de faptul că ministrul justiţiei a declarat că are în vedere că soluţie pentru Inspecţia Judiciară modelul italian, cu inspecţia că instituţie de şine stătătoare. Un astfel de model ar răspunde mult mai bine garanţiilor de apărare a independenţei justiţiei. Interpretăm reconsiderarea poziţiei privind Inspecţia că pe un semnal pozitiv din partea ministrului în sensul că acesta ascultă argumentele corpului magistraţilor şi este deschis propunerilor din sistem care consolidează cu adevărat independenţa justiţiei”, conform sursei menţionate.
UNJR arată că a luat notă, de asemenea, de declaraţia ministrului justiţiei Tudorel Toader potrivit căreia acesta va luă în considerare propunerile făcute în acest proces consultativ.
„În perioada următoare UNJR va trimite direct ministrului justiţiei propunerile pe care le-am avut de modificare la legile justiţiei şi le va susţine pe durată întregului proces legislativ. Îmbunătăţirea sistemului de justiţie, pentru a-l aduce la standarde democratice, este o necesitate pe care orice persoană responsabilă din fruntea statului trebuie să o susţină”, conchide sursa citată.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avizat negativ, joi, proiectul legilor justiţiei , cu 10 voturi la opt.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu