>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

VIDEO-FOTO: COBORÂTUL OILOR DE LA MUNTE, EDIŢIA JUBILIARĂ CU NUMĂRUL XXV

    

Pentru oieri dragostea de meserie este mai presus decât luxul lãsat în casele lor din vale. Primãvara urcã la munte în urma ciopoarelor de oi aducând cu ei întreaga gospodãrie pentru a petrece aici mai multe luni de zile din an. Chiar dacã fumul de stânã e înecãcios, ei îşi iau fluierul la brâu şi, urmaţi de oi şi de câinii lor, merg spre vârful muntelui, pãscând oile şi cântându-şi  doinele. Ciobanii nu au trãit vreodată sub semnul calendarului, al zilelor şi lunilor înscrise în el, ci doar  sub semnul anotimpurilor. Au plecat singuri cu oile primãvara pe munte, i-au bãtut vânturi şi ploi, i-au mistuit dorurile. Despre toate astea au doinit, auziţi de mioare sau au hãulit de au rãsunat vãile. Adesea, şi-au însoţit glasul cu tânguirile fluierelor. Atunci când ciobanul era mistuit de dor şi necaz, scotea fluierul de pe mâneca cojocului sau de la brâu şi îşi alina suferinţele în frumoasele doine ciobãneşti.Oierii îşi duc vara oile în munte, iar toamna, când timpul se stricã şi zilele devin tot mai rãcoroase, cam pe la Sfânta Marie Micã, ciobanii şi bãciţele coboarã în sat. Când toamna îşi aratã primele semne, ciobanii ştiu cã oile au nevoie de adãpost pentru iarnã şi, fãcându-şi bagajele, pleacã uşor la vale,  lãsând în urmã nostalgia priveliştilor montane.Ajunse în satul de obârşie, turmele sunt adunate pâlcuri-pâlcuri şi se face numãrãtoarea oilor. Gazdele cu puţine oi şi le iau acasã, iernându-le în sat. Adevãraţii ciobani, cei cu turme de sute de capete le duc la iernat la câmp. Peste munţi se aşterne linişte deplinã. Stânile rãmân singure în imensitatea muntilor, nu se mai aude clinchet de clopot sau fluier de cioban.Coborâtul oilor de la munte este prilej de bucurie pentru pãstorii locului, bucuria revederii cu cei dragi, este prilej de îngrijorare pentru zilele ce au sã vinã, pentru iernatul turmelor, pentru hrana animalelor, pentru desfacerea produselor muncii lor. Consiliul local şi Primăria comunei gorjene Baia de Fier, organizează în perioada 15 -17.09.2017, Festivalul folcloric pastoral "Coborâtul oilor de la munte", ediţia a - XXV-a. Festivalul Folcloric Naţional "Coborâtul oilor de la munte" are loc în cea de-a treia duminicã a lunii septembrie şi sãrbãtoreşte acest coborât al oilor de la munte. Aici sunt invitate formaţii cu specific ciobãnesc din toate zonele ţãrii. Anul acesta sunt invitate pentru a sãrbãtori alãturi de locuitorii comunei Baia de Fier, ansambluri şi formaţii artistice din judeţul Gorj şi din judeţele  Vâlcea, Sibiu, Argeş şi,în premieră, din ţara vecină de la sud de Dunăre, din Bulgaria. Ansamblurile vor porni în paradã de la cãminul cultural pânã la scena din poiana de la ieşirea din peştera Muierilor. Dar acest lucru se va întâmpla abia duminică,17septembrie 2017,începând cu ora 10 dimineaţa. Până atunci. vineri de la orele 19, localnicii şi oaspeţii lor au urmărit o Seară bănăţeană de cântec şi joc oferită de interpreţii Mihaela Petrovici, Diana Selagea, Daniel Ilie acompaniaţi de formaţia General Music condusă de "generalul" Florin Ionaş. Astãzi, sâmbătă 16 septembrie, de la ora 18.30, pe scenă va urca formaţia fraţilor Plotogea cu Florin Chiriţoiu,Marius Plotogea, Vişan Holtea şi Dorel Plotogea, alături de invitaţii lor Adi Ologu,Ilie Dura, Simona Bârdăcel, Ana Cristina Măgureanu, Ana Maria Gheorghescu, Sanda Argint şi Roberta Crintea.  Dumincă, 17 septembrie 2017, începând cu  orele 10, vor evolua, într un regal folcloric de excepţie, artiştii Ansamblului Folcloric Profesionist "Doina Gorjului", director prof. Gheorghe Porumbel, alături de ansamblurile invitate din Vâlcea, Sibiu, Argeş şi din Bulgaria. Iubitorii de tradiţii pastorale, de tot ceea ce înseamnă muzică populară ciobănească, port popular, meşteşuguri şi gastronomie locală ecologică sunt invitaţi şi aşteptaţi în acest week end în localitatea gorjeană Baia de Fier.
                                                     
                                                  MARIUS BECHERETE & Ionel Cilica-DEACONU

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu