>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Barocamera pentru arşi de la Floreasca: Chirurgul plastician Ioan Lascăr şi alţi foşti şefi ai spitalului, judecaţi pentru abuz în serviciu


Procurorii DNA au trimis în judecată mai mulţi foşti şefi din cadrul Spitalului Floreasca pentru abuz în serviciu, aceştia fiind acuzaţi că au adus un prejudiciu de peste opt milioane lei unităţii prin achiziţionarea de echipamente supravealuate şi a barocamerei care nu a funcţionat niciodată.

Mai exact, procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată pe fostul manager al Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca), Radu Alexandru Macovei, fostul şef al Clinicii de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă, Ioan Lascăr, şi fostul şef al biroului achiziţii al aceluiaşi spital, Marina-Magdalena Gontariu. Ei vor fi judecaţi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
De asemenea, în faţa judecătorilor a ajuns şi administratorul firmei Gemedica SRL, Aurel Cătălin Galea, şi societea Gemedica, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu.
Conform anchetatorilor, în 2013, Macovei, în calitate de manager al Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, Gontariu, în calitate de şef Birou achiziţii publice şi de preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor în cadrul spitalului şi Lascăr, în calitate de şef Clinică chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă şi de membru în comisia de evaluare a ofertelor în cadrul spitalului, în urma unei licitaţii fictive, au încheiat cu societatea Gemedica SRL, un acord-cadru.
Pe baza acestui acord cadru, s-au achiziţionat la preţuri supraevaluate 54 de echipamente medicale necesare dotării „Unităţii de îngrijire a arşilor gravi”.
„Această conduită a dus la prejudicierea spitalului cu suma de 8.213.831 lei (inclusiv TVA) din care: 4.791.431 lei reprezentând diferenţa dintre preţul plătit de spital pentru echipamentele medicale şi preţul la care au fost achiziţionate de S.C. Gemedica S.R.L. de la furnizorii săi; 3.422.400 lei reprezentând contravaloarea barocamerei (care nu a funcţionat vreodată). Concomitent, s-a obţinut un folos necuvenit în favoarea societăţii SC Gemedica SRL, echivalent cu valoarea prejudiciului”, conform Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Procurorii mai spun că în 3 noiembrie 2004, Ministerul Sănătăţii a emis un ordin privind înfiinţarea unităţilor de arşi în cadrul spitalelor de urgenţă.
În acest context, în cursul anului 2013, după edificarea spaţiului „Unităţii de îngrijire a arşilor grav”, Marina-Magdalena Gontariu şi Ioan Lascăr, în calitate de preşedinte, respectiv membru al comisiei de evaluare a ofertelor, de comun acord cu administratorul S.C. Gemedica S.R.L., au întocmit documentaţia necesară achiziţionării aparaturii medicale.
„În cuprinsul acestei documentaţii s-a prevăzut printre altele: valoarea totală estimată stabilită ca sumă a valorii fiecărui echipament medical în parte, fără să se regăsească în dosarul achiziţiei justificarea modului privind determinarea acesteia sau un alt document din care să rezulte fundamentarea acestor valori (studiu de piaţă, oferte furnizori, etc.); atribuirea să se facă într-un singur lot, ceea ce a condus la îngrădirea accesului altor firme la procedura de achiziţie, având în vedere numărul mare de echipamente medicale (54) ce urmau a fi achiziţionate”, se arată în rechizitoriu.
De asemenea, la baza întocmirii specificaţiilor tehnice nu au existat documente din care să reiasă o consultare a pieţei, având în vedere că aceste echipamente aveau un grad ridicat de complexitate tehnică.
Documentaţia respectivă, necesară atribuirii acordului-cadru, a fost aprobată într-un singur lot şi de managerul unităţii medicale, Alexandru Radu Macovei, fapt ce a condus la imposibilitatea participării la licitaţie şi a altor operatori economici, fiind astfel împiedicată concurenţa între aceştia şi ofertantul care a câştigat licitaţia, respectiv Gemedica SRL.
Astfel, în urma procedurii de atribuire (licitaţie deschisă) a fost declarată câştigătoare oferta SC Gemedica SRL (singurul ofertant), administrată de Aurel Cătălin Galea, cu care, la data de 23 iulie 2013, a fost încheiat un acord cadru pe o perioadă de 24 de luni.
Ulterior, au fost încheiate (fără licitaţie publică, această procedură nemaifiind necesară), şapte contracte subsecvente pentru furnizarea de echipamente medicale supraevaluate.
Barocamera nu este funcţională şi nici instalată. Cu toate acestea, reprezentanţi ai autorităţii contractante, împreună cu cei ai furnizorului, au semnat procese-verbale de recepţie şi procese-verbale de punere în funcţiune, conform DNA.
Procurorii au pus sechestru şi popriri asupra unor bunuri aparţinând inculpaţilor din acest dosar.
„Ministerul Sănătăţii s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 8.213.831 lei”, precizează sursa menţionată.
Dosarul se va judeca la Tribunalul Bucureşti.
Procurorii anticorupţie au dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de inculpaţii Aurel Cătălin Galea şi Andreea Maria Baytar (fostă Bouroşu), pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu